Cum a devenit din rău și mai rău securistul cel rău? ISTORIA IMAGINII DEZASTRUOASE A EROULUI NEGATIV SAU CUM PERCEPE ROMÂNUL VOLGA NEAGRĂ ȘI PE OCUPANTUL EI

Dacă am face un top al celor mai indezirabile figuri contemporane din societatea românească, în mod clar am observa că securistul cel rău ocupă primul loc, apoi criminalul, violatorul, hoțul și tâlharul, pentru că aici nu se face deosebirea, românii neavând cultură juridică, mai ales penală.

 În mod surprinzător, coruptul, politicianul și politicianul corupt devin cu adevărat personaje negative numai dacă au legătură, într-un fel sau altul, cu securistul cel rău. Pe tabere, mai e kaghebistul, mosadistul și americanul cel rău, dintre care mosadistul intră în toate combinațiile posibile și e unanim recunoscut ca fiind mai rău decât cel mai rău securist rău și chiar mai rău decât kaghebistul (incluzând GRU).

 Devine aproape amuzant spectacolul luptei dintre tabere, atunci când se poate observa cum fiecare acuză pe fiecare că este partizan al securiștilor cei răi, indiferent dacă Rareș Bogdan vorbește despre Dan Voiculescu sau Radu Tudor despre Cozmin Gușă, Silviu Mănăstire despre el însuși sau despre Sorina Matei, Traian Băsescu despre Liviu Dragnea, sau Robert Turcescu despre toți ceilalți, după ce își dă jos rucsacul mult prea greu, în direct, la televizor.

La-nceput, securistul cel rău era apărătorul sistemului comunist și era identificat cu torționarul. După 1990, securistul cel rău a devenit ambiguu, pierdut între secretizare și ocultism, citit pe sub mână, din cărțile lui Pavel Coruț, admirat de adepții lui Vadim Tudor, până la un punct, și aruncat în derizoriu tot de-acolo, ca să fie hulit de ceilalți. După ce s-a identificat și cu masoneria și cu politica, dar a preluat și economia și presa sub control, securistul cel rău a devenit atât de rău, încât unii l-au și tabuizat, de frică să nu apară de undeva Volga neagră, dacă-i pronunță numele.

 În tot acest timp, folclorul n-a încetat să se producă și să se propage, securistul cel rău fiind cel care se face vinovat de căderea comunicațiilor, de blocarea telefonului sau a calculatorului, de variațiile de temperatură și producerea intemperiilor. Fenomenul Big Brother a accentuat isteria în societatea românească, astfel încât securistul cel rău este vinovat și pentru șosetele pe care le ascunde noaptea, în dulapurile cetățenilor pe care-i urmărește permanent, și pentru alimentele care s-au stricat în frigier, dar uneori mai strică și frigiderul.

De când jurnaliștii au aflat că au colegi de la SRI, toată lumea bănuiește pe toată lumea, prin redacții, iar orice replică mai ciudată a unui coleg este automat pusă pe seama apartenenței lui la sistem și respectivul e imediat întrebat din ce UM face parte. Nu întâmplător, orice știre este automat interpretată în cheie securistică, adică orice s-ar întâmpla, trebuie să se găsească legătura fenomenului sau a faptei cu securitatea, pentru că nimic nu e întâmplător și nimic nu este necontrolat de securitate.

În aceeași logică, orice politician care a făcut cursuri de securitate națională este automat securist. Fostul premier Tudose a-ncercat să explice ceva, dar a nimerit contrariul, mai ales când a vorbit despre gard. Și totuși, amestecul dintre securitate, politică și presă a fost „probat” în fața publicului de Elena Udrea, apoi de Traian Băsescu, după ce au vorbit despre plăți, mijloace media cumpărate, jurnaliști plătiți pentru a manipula opinia publică și armate de postaci. Nu poți explica așa ceva prin similitudinea cu strategiile de marketing, așa cum nu poți spune că ai plătit spațiu publicitar și advertorialiști politici. Și nu s-a întrebat nimeni ce legătură are asta cu securiștii. Doar s-a tras concluzia că, din moment ce a existat și a produs efecte, înseamnă că are.

Apoi a apărut fenomenul fake news generalizat, s-a produs o invazie de lebede negre, gri și în diverse alte nuanțe, s-a mărit cantitatea de informație până la blocaj neuronal total, și securistul cel rău a devenit diavolul în persoană, în timp ce singurii care comunică ceva despre el sunt Daniel Dragomir, Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea și Liviu Pleșoianu, ultimul fiind un fel de mic Goebbels al platformei 3.0. Sistemul ticăloșit, discuțiile din vie, tăierea porcului și alte escapade de imagine care au fost supraevaluate de presă și preluate de social media au contribuit în continuare la demonizarea securistului cel rău, până când a devenit exponentul răului absolut pentru România. 

Neexistând o cultură politică și nici o cultură de securitate, în România e foarte simplu să lansezi ideea că securitatea este indezirabilă, ea fiind identificată acum, de fapt, cu fostul sistem opresiv comunist – nu doar cu securitatea din comunism, ci cu însuși comunismul despre care se afirmă și se crede cu tărie astăzi că n-a murit, ci a rezistat în cei 28 de ani, prin serviciile de informații care au condus România ilegal, nedemocratic, din umbră, folosindu-se de politicienii de paie, falsificând toate alegerile și monopolizând toate piețele. Asta nu percep doar adepții A3, RTV și PSD sau ALDE, ci și opozanții lor sau măcar o mare parte a opozanților, pentru că SISTEM a devenit echivalent și cu CORUPȚIA, dar și cu SECURITATEA, în inconștientul colectiv.

Asta fiind imaginea securistului cel rău în percepția populației, este foarte probabil ca în curând să ceară cineva desființarea serviciilor de informații, iar la un eventual referendum ar vota 90% din populație, fără remușcări, pentru că securistul cel rău a devenit indezirabil pentru toate taberele formate de scindarea politică sau de problema corupției. În tot acest timp, el, securistul cel rău, habar n-are că ajuns atât de rău și se dă peste cap să-și facă treaba, în speranța că cineva – acolo sus sau acolo jos sau undeva în laterală – înțelege ceva din ce face el. Eroare de sistem!

Seamănă izbitor imaginea securistului cel rău cu cea a vrăjitoarelor din evul mediu, iar folclorul și vânătoarea sunt la fel ca atunci. Dacă ne gândim și la șamanism și importanța vindecătorilor, în civilizațiile precreștine, ar trebui analizată reacția populației de atunci, în fața acuzațiilor și a execuțiilor celor condamnați de inchiziție, pentru vrăjitorie. Chiar dacă cineva făcea numai bine, ajngea să fie ucis pentru că era considerat vrăjitor, fără să se poată apăra și fără să conteze binele făcut. Inchiziția funcționează exact ca în evul mediu, iar cea mai mare greșeală este lipsa de încercare de a modifica această imagine.

 Problema e că nu presa este cauza, ci doar unul dintre efecte, cu potențial de propagare a imaginii negative și a demonizării. Nici intervențiile din exterior nu sunt vinovate, ci doar contribuie la accentuarea situației de criză și la intensificarea percepției negative. Nici măcar cvartetul (de coarde) Dragomir – Tăriceanu – Dragnea – Pleșoianu nu este cauza, ci doar unul dintre efecte, pentru că strategia lor se bazează pe imaginea deja demonizată, nefăcând altceva decât să folosească imaginea negativă, coroborată cu percepția deja cimentată, pentru a crea folclor, cu variațiuni pe aceeași temă.

 Inteligența populației contemporane este supraevaluată. Securistul cel rău învinge orice rațiune, la fel ca volga neagră sau big brother. Nu mai judecă nimeni după principii științifice, dacă e vorba despre securistul cel rău.