Veşti rele vin de la Spitalul Găeşti. Secţia Pediatrie are toate şansele să se desfiinţeze în această vară, după ce medicii care-şi desfăşoară aici activitatea vor fi nevoiţi să se pensioneze, iar rezidenţii ţin posturile ocupate, fără să se prezinte la spitalul nostru.
Mii de copii din Găeşti şi comunele limitrofe vor fi obligaţi să ajungă la Târgovişte pentru a-şi trata problemele de sănătate. Peste doar câteva luni, nu va mai avea cine să-i îngrijească. Se pare că renumiţii medici Preda nu mai pot continua activitatea, iar Mihaela Şoloman s-a pensionat şi nu mai face nici măcar gărzi. Rezidenta care ar fi trebuit să preia ştafeta în oraşul nostru a intrat în concediu postnatal, iar celelalte două posturi se vor vacanta şi deocamdată nu există soluţii pentru a fi ocupate. Pentru a nu se închide secţia, este nevoie urgent de un medic titular, care nu este de găsit pe nicăieri. Astfel, cel mai negru scenariu are toate şansele să se înfăptuiască: în vară, se poate pune lacătul pe Pediatrie!
Şi Spitalul Pucioasa a trecut printr-un şoc asemănător, lipsa pediatrilor ducând la desfiinţarea secţiei încă de acum câţiva ani.
Conform statisticilor oficiale, Spitalul Găeşti a deservit aproape 50.000 de pacienţi în ultimul an, dintre care 22.000 doar Departamentul Urgenţe. De asemenea, în jur de 16.000 sunt trataţi ambulatoriu, iar peste 10.000 au fost internaţi. Existenţa acestei unităţi spitaliceşti este, aşadar, vitală pentru foarte mulţi oameni. Faptul că se aruncă cu noroi în medicii care au mai rămas, pentru cazuri izolate sau probleme care sunt inerente fiecărui spital din România, nu poate face cinste nimănui. Cu resurse puţine, la limita subzistenţei, cadrele medicale din Găeşti au salvat şi salvează vieţi şi fac tot posibilul să continue o activitate importantă pentru noi toţi, dar zdruncinată din toţi rărunchii de un sistem criminal şi înfiorător. Autosesizaţi din presă şi de pe Facebook, inspectorii DSP Dâmboviţa au venit la Spitalul Găeşti ca să-şi justifice activitatea consumatoare de prea multe resurse publice, să facă controale şi să amendeze la greu. Este adevărat că anumite aspecte sunt de neconceput şi spitalul nu are nicio scuză pentru lipsa igienei adecvate din secţii. Cu toate acestea, comunicatul de presă al DSP, prin care se anunţă că s-au dat amenzi pentru lenjerii vechi, este o ruşine şi ar trebui să atragă consecinţe asupra acestei instituţii inutile, plină de funcţionari plătiţi foarte bine şi fără obiectul muncii.






