MOMENTE DE EMOŢIE ÎN PRIMA ZI DE SĂRBĂTOARE A GĂEŞTIULUI: Au fost premiate 28 de cupluri şi un veteran de război în vârstă de 100 de ani! CITEŞTE AICI MESAJUL PRIMARULUI GRIGORE GHEORGHE!

Mariana IonescuNoutăți, Evenimente20 iulie 2017Acest articol a fost citit de 610 ori

Advertisement

Prima zi de sărbătoare a Găeştiului s-a desfăşurat la Casa de Cultură “Dumitru Stanciu”. Au fost premiate 28 de cupluri care au sărbătorit 50, respectiv 60 de ani de căsnicie cu câte 1000 de lei, dar şi un veteran de război care va împlini 100 de ani în octombrie, cu suma de 2000 de lei. De asemenea,  au fost recompensaţi cu diplome de excelenţă directorii de instituţii publice şi intreprinderi.

 

Iată discursul primarului Grigore Gheorghe în faţa a peste 300 de oameni:

                            Stimaţi invitaţi, dragi găeşteni, distinşi slujitori ai Bisericii,

Vă mulţumesc că aţi răspuns invitaţiei noastre de a sărbători împreună 519 ani de atestare documentară a oraşului Găeşti, oraş în slujba căruia am onoarea să lucrez şi să duc la îndeplinire proiectele pe care oamenii le aşteaptă de la mine şi de la echipa alături de care am plecat la drum, ca primar. Întâlnirea festivă de astăzi îmi oferă totodată ocazia să vă transmit, dumneavoastră şi familiilor dumneavoastră, un sincer şi călduros „La mulţi ani!”.

                                                                  Doamnelor şi domnilor,

 Ultimii doi ani au însemnat, pentru Găeşti, o perioadă de schimbări rapide şi de substanţă, care au transformat oraşul într-unul dinamic, prosper şi cu un nivel de trai superior celorlalte oraşe din judeţul Dâmboviţa. Avem o platformă industrială solidă, cu certe realizări, unde lucrează câteva mii de oameni. La Găeşti, deci, se produce, iar acest lucru se face la cel mai înalt nivel.

Ţin, pe această cale, să le mulţumesc investitorilor şi directorilor de la ARCTIC,  MECANPETROL, MAIRON, dar şi tuturor agenţilor economici care contribuie la dezvoltarea reală şi permanentă a Găeştiului, oferindu-le oamenilor locuri de muncă sigure şi decente aici, la ei acasă. Desigur, administraţia locală este deschisă în continuare parteneriatelor cu investitori serioşi, români sau străini, şi acesta rămâne un obiectiv prioritar, de interes major, pentru mine şi pentru colegii mei.

                                                                                Stimaţi găeşteni,

Bugetul local şi fondurile provenite din surse europene şi guvernamentale au fost gestionate de aşa natură încât să dăm sens expresiei „calitatea vieţii”. În acest moment, Găeştiul are toate străzile asfaltate şi a dat în folosinţă 37 kilometri reţea de canalizare. Singurul cartier unde nu există deocamdată canalizare este Arsuri, dar această problemă va fi rezolvată foarte curând.

Administraţia locală pe care o conduc a acordat o atenţie deosebită sănătăţii. Am alocat, recent, pentru Spitalul Găeşti, 3,2 miliarde lei vechi pentru aparatură performantă, inclusiv pentru un computer tomograf foarte important în investigaţiile de care au nevoie pacienţii, 400 milioane lei  pentru linia de oxigen şi decontăm 300 milioane lei vechi pentru transportul medicilor navetişti. O preocupare constantă a noastră şi a conducerii unităţii spitaliceşti este atragerea de cadre medicale bine pregătite, care să ofere servicii de calitate pacienţilor. Putem spune, astăzi, că Spitalul Găeşti este unul cu adevărat  atractiv, datorită investiţiilor extraordinare care s-au realizat şi care au adus unitatea spitalicească la standarde europene.

Un alt pilon al preocupărilor noastre este educaţia. Ştiţi cu toţii, am închis cea mai mare investiţie, cea de la Colegiul Naţional „Vladimir Streinu”, realizată pe fonduri europene şi în continuare alocăm sume importante pentru modernizarea tuturor unităţilor de învăţământ din oraş. Totodată, refacem cantina de la CNVS. În curând, va demara proiectul de extindere al Grădiniţei „Inocenţa” şi cu siguranţă şi aceasta va deveni una dintre cele mai moderne şi mai frumoase unităţi de învăţământ preşcolar din judeţ.

Găeştiul are unele dintre cele mai frumoase parcuri din Dâmboviţa. Atât Parcul Central, cât şi Parcul Copiilor sau cel de la sensul giratoriu sunt amenajate cu grijă, cu gust şi sperăm că toţi găeştenii se bucură de ele. Ne-am dorit să devină locuri de socializare, locuri de petrecere a timpului în aer liber, lucrăm foarte mult la ceea ce înseamnă design peisagistic, iar rezultatele le puteţi vedea cu toţii. De asemenea, avem peste tot locuri de joacă pentru cei mai mici cetăţeni ai noştri. Tot pentru copii, organizăm periodic evenimente culturale atât în aer liber, cât şi la Casa de Cultură, prin intermediul cărora dorim să-i creştem frumos, să contribuim la educaţia lor şi să le oferim cât mai multe momente deosebite.

Administraţia locală este permenent alături şi de Biserică. Anul acesta, am alocat 1 miliard lei vechi pentru Catedrală, 1,3 miliarde lei vechi pentru construcţia unei capele la Biserica Sf. Nicolae şi 600 milioane lei vechi pentru acoperişul şi capela de la Biserica „Eroilor”.

                                                              Doamnelor şi domnilor,

Găeştiul a avut un trecut extraordinar în sport şi cu siguranţă va avea un viitor strălucit. Noi avem datoria să punem la dispoziţia copiilor şi tinerilor talentaţi o infrastructură sportivă de bună calitate şi lucrăm pentru realizarea acestui obiectiv. După cum ştiţi, stadionul arată impecabil, sala de sport din cartierul Vaideiasca este funcţională, iar în această toamnă vor demara lucrările pentru bazinul de înot. Complexul sportiv pe care îl construim va fi destinat atât petrecerii timpului liber, cât şi antrenamentelor sportivilor care doresc să facă performanţă şi am convingerea că va fi cu adevărat un punct de atracţie pentru găeşteni.

                                                                                Stimaţi cetăţeni,

Ne interesează să avem un oraş frumos, cu aspect european. De aceea, cred că sunteţi de acord cu mine că următorul pas pe care trebuie să-l facem este reabilitarea termică a blocurilor. Anul acesta, vor intra în lucru primele 5, în zona centrală, pentru care am alocat suma de 25 miliarde lei vechi, urmând ca, rând pe rând, toate blocurile din oraş să beneficieze de această investiţie.

Ne interesează, de asemenea, ca oraşul să rămână tânăr şi vă anunţ, pe această cale, că am obţinut, de la ANL, construcţia a încă două blocuri de locuinţe, iar lucrările vor demara primăvara viitoare.

Şi pentru că o administraţie locală performantă şi eficientă are nevoie de un sediu modernizat, ţin să vă anunţ că am finalizat lucrările de reabilitare a Primăriei Găeşti, care arată acum impecabil.

                                                                     Onorată asistenţă,

Vă rog să-mi permiteţi să le mulţumesc tuturor colaboratorilor mei, angajaţi ai Primăriei şi ai instituţiilor subordonate Primăriei. Îi vedeţi permanent la treabă pe salariaţii de la Seră, de la Întreţinere Drumuri. Cei de la Casa de Cultură organizează evenimente pentru găeşteni şi participă la concursuri la care obţin cele mai mari premii. De asemenea, îi asigur în continuare de sprijinul meu pe copiii talentaţi de la Clubul Copiilor, şi aş menţiona aici Ansamblul „Codruleţul”, care ne face cinste peste tot unde participă.

Iar acum, am bucuria să vă anunţ că, timp de 4 zile, Găeştiul va fi în sărbătoare. Vom avea concerte, produse tradiţionale şi, sunt convins, o atmosferă demnă de cele mai mari şi importante oraşe din ţară. Sper ca sărbătoarea noastră să atragă cât mai mulţi spectatori, inclusiv din judeţ, şi să ne bucurăm împreună de cei 519 ani de atestare documentară a Găeştiului. Le mulţumesc din suflet sponsorilor noştri, care au făcut posibil faptul ca acest eveniment special din viaţa oraşului nostru să nu greveze asupra bugetului local.

         La mulţi ani, găeşteni! La mulţi ani, Găeşti!

 

         

 

 

 

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...