
Pompieri, poliţişti, jandarmi, lucrători silvici, angajaţi ai Primăriei Ludeşti au căutat în ziua de 1 martie, timp de 11 ore, un tânăr de 23 de ani din Potocelu (cunoscut cu afecţiuni medicale), după ce plecase de acasă. Speriat, acesta a sunat la 112 în jurul orei 11.30 şi a spus că s-a rătăcit în pădure şi că nu mai ştie să se întoarcă. S-au constituit echipe de căutare, lângă care au venit şi rudele băiatului. A fost o adevărată aventură, întrucât I.C. nu reusea sa explice exact locatia, acest lucru îngreunând mult găsirea lui. Salvatorii i-au încărcat şi cartela de la telefon pentru a putea comunica, l-au sfătuit să strige pentru a putea fi auzit şi găsit. Dar, din păcate, băiatul nu reuşea să le explice exact în ce zonă se află şi dădea indicii eronate. „Am periat pădurile din zonă de la un capăt la altul. Cred că am făcut mai bine de 50 de km pe jos şi căram şi targa după noi. Într-un târziu, mai exact în jurul orei 22.30, l-am găsit şi l-am adus în siguranţă acasă. Era într-o râpă, chircit de frig şi panicat. I s-au acordat îngrijiri medicale de către un echipaj de la Ambulanţă şi totul s-a terminat cu bine”, ne-a declarat unul dintre salvatori.






