
Patru indivizi din Mogoşani au fost reţinuţi, în această seară, după ce au furat mai mulţi câini din rasa Husky dintr-o gospodărie din Gura Foii. Animalele, trei adulţi şi cinci pui, erau crescute şi îngrijite într-o casa de vacanţă în construcţie din Bumbuia, iar furăcioşii au pus ochii pe ele. S-au gândit că pot scoate bani frumoşi dacă le fură şi apoi le vând, pierzându-şi urma. Preţul unui pui se ridică la aproximativ 500 de lei, pe piaţa neagră, iar indivizii din Mogoşani îşi propuseseră să-i valorifice cât mai repede. Planul însă nu le-a ieşit. Poliţiştii găeşteni au reuşit să-i identifice şi să le întocmească dosare penale înainte să reuşească să vândă vreun animal. În această dimineaţă, la locuinţele lor au fost făcute percheziţii, iar câinii au fost restituiţi proprietarilor. Hoţii urmează să răspundă penal pentru faptele lor.






