
A fost o zi tensionată pentru apropiaţii primarului oraşului Găeşti, Grigore Gheorghe. După cumplitul accident de ieri, din Călimăneşti, edilul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Universitar din Bucureşti, iar medicii au decis ca astăzi de dimineaţă să-l bage în operaţie. Braţul drept a fost fracturat în trei locuri şi a fost nevoie de o intervenţie chirurgicală complexă, care a durat nu mai puţin de 4 ore. Grigore Gheorghe a trecut însă cu bine de acest moment şi, după ce şi-a revenit din anestezie, a ţinut să transmită un mesaj către toţi cei care îl cunosc: „Bunul Dumnezeu, echipa de profesionisti de la Spitalul Universitar, rugaciunile dumneavoastra si sprijinul familiei au facut sa trec cu bine peste aceasta grea incercare. Va multumesc tuturor celor care mi-ati fost aproape.
Cu stima, Primar Grigore Gheorghe”
Ieri, primarul Găeştiului şi şoferul lui, Petre Gheorghe, au văzut moartea cu ochii, după ce maşina în care se aflau a fost lovită frontal, într-o curbă, de un autoturism care venea pe contrasens. Cei doi mergeau la Alba Iulia, la o întâlnire cu primarii din ţară. Şoferul primarului nu a suferit nicio leziune, alegându-se doar cu dureri puternice la spate, însă Grigore Gheorghe şi-a fracturat mâna dreaptă. În câteva zile, primarul Găeştiului va fi externat şi cât de curând îşi va relua activitatea. Mii de găeşteni au empatizat cu situaţia dificilă în care s-a aflat edilul, sute transmiţându-i mesaje de încurajare pe reţelele de socializare.






