”Am furat de foame! Am 3 copii acasă!” A FOST PRINS HOȚUL CARE A FĂCUT PRĂPĂD ÎN GĂEȘTI, DRAGODANA ȘI MOARA POPII! Polițiștii găeșteni i-au probat, până acum, 11 spargeri!

Mariana IonescuNoutăți, Evenimente22 ianuarie 2015Acest articol a fost citit de 5.643 ori

hotul

Are 26 de ani, 3 copii mici, dintre care ultimul doar de 5 luni, și o strălucită ”carieră” de hoț profesionist! Este vorba despre Alexandru Mihăilă din Vulcana Pandele, stabilit fără forme legale la Titu, cel care, timp de 4 luni, a băgat în sperieți Găeștiul, Dragodana și Moara Popii. Nu mai puțin de 11 spargeri de case au fost deja probate de polițiștii găeșteni, care au remarcat și modul original de ”operare”. Individul nu avea la îndemână decât o șurubelniță, pe care o folosea să deschidă geamurile termopan. A furat bani și bijuterii, care n-au mai putut fi recuperate. Mihăilă este recidivist, fiind închis, în trecut, pentru tâlhărie. Întrebat de ce a încălcat din nou legea, el ne-a declarat: ”Am furat de foame. Am 3 copii și nu mă angajează nimeni, pentru că am fost la pușcărie”. Trebuie spus că, prin programele de reabilitare din penitenciare, deținuții sunt încurajați să-și întemeieze familii și să facă mulți copii, deși nimeni nu se gândește cum vor fi aceștia întreținuți. Faptul că sunt părinți, chiar dacă micuții sunt mai mult lăsați pe drumuri, reprezintă un mare plus la comisiile de eliberare condiționată.

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...