PARANGHELIE IACOPETIANĂ CU PRETENŢII DE… FESTIVAL! Ia vezi cum musteşte inteligenţa în gleava actualilor şefuţi de oraş!

Mariana IonescuNoutăți25 octombrie 2013Acest articol a fost citit de 760 ori

Advertisement

Moto:

În oraşu’ IACO(PET)

Avem vie…berechet!

Şi podgorii petuite,

Numa’ de Buţă ştiute!

Hop, hop şi iar hop

Scoate-i dopu’, pune-i dop!

„Staţiunea viticolă- vinicolă şi musticolă” Iaco(pet)- city vă invită la „Festivalul mustului”-ediţia întâia (şi nu cea din urmă),  care se va desfăşura în parcul proaspăt betonat al târgului. Podgoriile Iaco(petului) au fost culese şi, iaca, o puserăm de-un festival al mustului (Sic!), să moară Murfatlarul, Jidveiul, Cotnariul, Odobeştiul etc. de necaz. Musai trebuie să ieşim  din anonimat ,cu o administraţie leşinată pe metereze atunci când celui mai iubit îi fată mintea struguraşi acri. În fapt, în parcul central nu va fi niciun festival că, deh, ştim şi noi cu ce se mănâncă o astfel de manifestare, dar s-au încurcat căile Domnului în gleava actualilor şefuţi de oraş, care până mai ieri mergeau cu apa în şoşoni, şi unde nu ne trosniră o paranghelie cu comercianţi de mici, cârnaţi şi alte chestii  pe grătare încinse, cu zahăr pe băţ, seminţe, gogoşi şi băuturică, să stea şi mâţa-n coadă. Şi pentru că toate acestea trebuia să poarte un nume, le-a zis… festivalul mustului, ca să sughită, înecate de râs, şi curcile.

 

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...