Dragă Poliţie şi Parchet, trezirea! O beizadea pesedistă face legea în cartierul de blocuri. UITE CUM A BĂGAT ÎN SPITAL ÎNCĂ UN OM!

Mariana IonescuNoutăți17 septembrie 2013Acest articol a fost citit de 790 ori

Advertisement

Or mai fi având loc prin sertarele Poliţiei şi Parhetului dosarele penale ale nepoţelului iubit al unui membru marcant PSD din târguşorul nostru? Asta,  în cazul în care s-ar fi şi întocmit şi desăvârşit! Nu trece mult timp şi auzi: „Dani a bătut”, „Dani a sechestrat”, „Dani a furat”, „Dani l-a pocnit pe unu’ cu sticla în cap” „Dani a bătut…”. Ieri, 16 septembrie, prin faţa blocului 12, Florin Dinică a fost bătut până a leşinat de acelaşi individ violent, mângâiat cu drag pe creştet de către autorităţi. Dinică a ajuns la Urgenţe cu „traumatism cranio cerebral acut, traumatism regiune frontală, contuzie toracică, contuzie umăr drept”. Surse din cadrul Poliţiei Găeşti ne-au spus că Dinică a leşinat de beat.(Sic!) Surse din cadrul Spitalului Municipal susțin însă că omul este bătut măr şi că se află deja la Chirurgie pentru investigaţii. Martorii spun că la bodega dintre blocuri (unde se serveşte ţuică la pahar, unde scandalul se aprinde ca la un semn, deranjând locatarii, iar beţivii urinează prin boscheţi şi pe colţurile blocurilor) a avut loc altercaţia dintre Dinică (40 de ani şi pensionat pe caz de boală) şi beizadeaua neamului Ispas, care l-a jucat în picioare pe bietul om până a leşinat. Solicităm autorităților locale să-și șteargă din memorie legăturile de sânge ale bătăușului cu neamul pesedist și să-și facă treaba pentru care sunt plătiți din banii noștri, ai tuturor. Nu de alta, dar sunt pe cale să creeze precedente periculoase care – mai devreme sau mai târziu – se vor întoarce tot împotriva lor!

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...