
Amănunte noi în cazul lui Florin Minescu, tânărul ucis cu toporul, în această noapte, în localitatea Picior de Munte. Cu câteva ore înainte, bărbatul a fost văzut de mai mulți vecini jucând barbut, pe marginea străzii. Se pare că victima a câștigat toți banii, motiv pentru care ar fi declanșat furia ucigașului. Se mai vorbește și despre niște datorii pe care agresorul le-ar fi avut la Florin, după ce acesta ar fi pus muzică la botezul copilului lui. Florin nr. 1 era un băiat foarte sărac, dar foarte inteligent – spun cunoscuții. El își câștiga existența reparând aparate electronice. După ce a fost măcelărit cu toporul, se pare că chiar criminalul ar fi sunat la 112, cerând insistent să vină medici de la Târgoviște, nu de la Găești. La fața locului, a venit doar un echipaj SMURD, care a încercat să-l resusciteze. Întrucât nu aveau aparatura și ustensilele necesare, paramedicii au sunat din nou la 112, solicitând intervenția Ambulanței și a Poliției. La sosirea autorităților însă, Florin – care era de nerecunoscut din cauza loviturilor – era deja decedat. Anchetatorii au mobilizat echipaje întregi pentru a-l găsi pe criminal, care se pare că e fugit în pădure. Mama lui Florin susține că fiul ei ar fi sunat-o și i-ar fi spus că ”Mihai al lui Rizea” îl amenință cu toporul.






