Avocatul Despa sparge buboiul în scandalul „Vânzarea Găeştiului bucată cu bucată”! RADIOGRAFIA UNEI CARACATIŢE CU PRIMARI, JUDECĂTORI ŞI FUNCŢIONARI PUBLICI!

Avocatul Aurel Despa a transmis o scrisoare deschisă găeştenilor, în care face lumină cu privire la modul scandalos în care au fost înstrăinate mai multe bucăţi de teren din centrul oraşului, în favoarea interpusului unui afacerist local. Situaţia este comună cu tot ceea ce s-a întâmplat, de 20 de ani încoace, în afacerile cu terenuri, unde vinovaţii nu există. Maestrul Despa spune că a reuşit să stopeze măgăria înstrăinării ultimelor terenuri, aflate de altfel în domeniul public, şi cere imperios pedepsirea vinovaţilor, pentru a putea întoarce soarta procesului. „Războinicul luminii” al Găeştiului, cel care se lăuda acum câteva luni că va face dreptate până la… cap, coabitează fără prea multe probleme morale cu toţi cei care ne-au vândut pe trei lei, punând astfel în pericol averea Găeştiului. Iată cum explică avocatul Aurel Despa, pe înţelesul tuturor, ultimul tun imobiliar, dat cu sprijinul primarilor, judecătorilor şi funcţionarilor, care continuă să mănânce liniştiţi, nederanjaţi şi neîntrebaţi banul public:

 „Dreptate până la capăt! Ce frumos suna, în auzuri, acest slogan din campania electorală. Cu el s-au câştigat milioane de voturi, pentru care USL are astăzi o majoritate confortabilă în Parlament, de care foarte probabil nu va profita din plin „cum făcură ş-alţii, mai apoi” (l-am parafrazat pe Ioan Budai-Deleanu). Haideţi să analizăm din nou această dreptate până la capăt, într-un caz concret, anume cel al Primăriei Găeşti din perioada „descălecatului” din Primărie a întâi-stătătorului Toader Alexandru, ex-primar al Găeştiului. Istorisirea mea începe în anul 2012, cu puţin timp până în alegerile locale. Atunci, domnul ex-primar a avut un moment de luciditate (unul din puţinele lui momente), când şi-a dat seama că pierde primăria, la care făcuse deja abonament, sub mai multe partide, ca la laptele de vacă, dar unul cu miere. Şi-a zis atunci că nu strică să mai învârtă nişte lucruşoare în favoarea sa. Şi cum tocmai prin acea vreme se găsea un stimabil domn – becher, persoană importantă! – care să vrea şi el niscaiva teren prin centru şi cum tocmai exista prin zonă, întâmplător, o judecătorie, deci oarecum familială situaţia, la acea judecătorie s-a deschis un proces, iar becherul şi-a trimis la înaintare o simpatică doamnă (cică-se, că eu nu o cunosc!), pe numele ei Nicolae Maria. Aceasta cumpără, cu vreo 30.000 de dolari, căci oricum nu o întreabă nimeni de unde avea bănuţii ăştia, drepturile în litigiu ale unor indivizi care încă din anul 1992, deci de vreo 20 de ani, aveau o hotărâre a aceleiaşi superbe judecătorii, care spunea că au dreptul la reconstituire pentru un teren intravilan, deşi ei ceruseră judecătorului din 1992 teren arabil. Sentinţa fiind dată de un judecător care este pe lumea cealaltă, nu o mai comentez. Dar acest drept litigios, cumpărat de doamna Nicolae Maria, spunea că se reconstituie de la autor teren intravilan, fără ca măcar să se spună în ce localitate.

 Avocatul Despa demonstrează, pas cu pas, cum judecătorii fac matrapazlâcuri ordinare

 Cert este că acest proces din 2012, la care revenim, făcut în familie lărgită, adică Nicolae Maria cumpărător de drepturi litigioase, jurista de la primărie – soţia avocatului lui Nicolae Maria, este câştigat la 11.04.2012 într-un mod cel puţin dubitabil de Nicolae Maria, care devine – potrivit celebrei hotărâri din Dosarul 144/232/2012 – nimic altceva decât beneficiar al legislaţiei funciare, obligând instanţa să i se emită titlu de proprietate în nume propriu, ca şi cum terenul ar fi fost al lui tătâne-su. Această hotărâre, ţineţi minte, se pronunţa la data de 11.04.2012 şi ea trebuia comunicată Comisiei Locale, Comisiei Judeţene, într-un cuvânt, tuturor părţilor din proces, după care, în termen de 15 zile de la comunicare, trebuia atacată cu recurs. Dar don’ Toader ştia că timpul îl presează, că nu o să mai iasă primar, aşa că în aceeaşi zi, nu ştim dacă înainte sau după ce a scris judecătorul condica – istoria va lămuri! – o şi pune în posesie pe celebra de-acum doamnă Nicolae Maria, cu terenuri „icra de manciuria” în buricul Găeştiului, şi anume: o bucăţică de stradă, o alee asfaltată, o bucăţică de teren de sub cofetăria din complex, o altă bucăţică de vreo 500 mp din Piaţa Nouă, adică tot terenuri unul şi unul. Vă veţi întreba, stimaţi cititori, de ce se grăbea primarele. Nu uitaţi că era 11 aprilie 2012 şi, până sosea hotărârea, până făcea recurs, până se judeca recursul, veneau alegerile locale şi el avea un feeling. Aşa încât s-a gândit şi s-a consultat cu echipa şi a hotărât să execute sentinţa, deşi în recurs procesul se câştiga categoric, căci madam Nicolae Maria, oricât de simpatică ar fi ea, nu putea fi beneficiara reconstituirii fondului funciar, aşa cum a hotărât înţeleapta instanţă, ci domnia sa nu era altceva decât, aşa cum spunea premierul României, un „samsar de terenuri”. Văzându-se cu aceasată sentinţă executată, cu reduta predată de domnul Toader şi domnul Toader pierzând în sfârşit această primărie, căci doar n-o avea moştenire, stimata doamnă intentează un alt proces, căci doar acum era titulara de drepturi, şi din nou se găseşte un judecător care, în 15 zile de la înregistrarea procesului, cu toată cererea de lipsă de apărare formulată de Comisia Locală de Fond Funciar, se grăbeşte la primul termen să-i dea dreptate din nou doamnei şi să oblige nici mai mult, nici mai puţin, deşi judecătorul este şi el de prin zonă, să îi dăm titlul de proprietate pe terenurile din domeniul public al statului, care nu se pot înstrăina nici dacă judecătorul îl aduce pe PreaSfinţitul Daniel să le facă o sfeştanie, că tot le-au dat de pomană. Dar nu mai avea judecătorul timp să primească în dosar o cerere reconvenţională prin care s-ar fi solicitat în mod categoric constatarea nulităţii absolute a scandaloaselor puneri în posesie. Într-un târziu, am îndreptat lucrurile în faţa Tribunalului Dâmboviţa, când am suspendat recursul împotriva acestei ultime hotărâri şi, în paralel, am introdus o acţiune în constatarea nulităţii absolute a unor puneri în posesie care au revoltat opinia publică.

 „Furăm, furăm şi iar furăm!”

  Dacă ar fi fost să se emită titluri de proprietate pe aceste puneri în posesie, circulam pe un trotuar al Primăriei până la un punct când, dacă am fi vrut să megem pe acelaşi trotuar, ar fi trebuit să plătim o taxă doamnei Nicolae Maria, căci treceam pe trotuarul ei în continuare; eram exact ca în Franţa, pe Autostrada Soarelui, când din 10 în 10 km, plăteşti taxă unui alt administrator al aceleiaşi autostrăzi. Este evident că simpatica doamnă ar fi vândut imediat becherului terenul şi atunci îi plăteam lui. Am făcut această istorisire, care de altfel este banală, comună şi altor entităţi administrative, şi pentru a exemplifica, aşa cum spunea Lucian Boia, de ce e România altfel. Pentru că furăm, furăm şi iar furăm şi la un moment dat o să ne furăm şi pământul de sub picioare, pentru că, de data asta, citez din Horaţiu Mălăele: „trecut de rahat am avut, prezent de rahat avem, bine că n-avem niciun viitor”. Dar nu am făcut această istorisire fără să spun ceea ce de fapt vroiam să spun, anume: în această derulare de evenimente au fost foarte multe încălcări ale legii; incompatibilităţi între un funcţionar care este făcut să apere, prin compartimentul juridic, bunurile primăriei şi care, în realitate, le apără formal, pentru că avocatul adversarilor este nimeni altul decât soţul său; abuzuri clare în serviciu făcute de primarul Toader, care nu avea voie să nu atace cu recurs sentinţa, iar el a procedat exact ca la război – a predat reduta, şi câte şi mai câte lucruri incorecte, care ţin chiar de soluţiile instanţelor. Aceste fapte penale sunt incriminate de Legea 78/2000 privind faptele de corupţie.

 Iacobuţă, de ce eşti părtaş la toate aceste abuzuri?

  Problema este următoarea: îşi asumă cineva responsabilitatea sesizării acestor chestiuni organelor abilitate, aşa cum ne băteam cu cărămida în piept acum un an? Sau punem batista pe ţambal, în cel mai neaoş stil românesc, şi lăsăm ca lucrurile să meargă în continuare în aceeaşi notă, probabil în altă partitură? Îmi vin în minte nişte versuri celebre ale unui mare autor român, care nu este cunoscut în ipostaza de poet – este vorba de Ion Luca Caragiale, care spunea: „Adesea, când dormi bine, ai deşteptare tristă,/Să nu te sprijini, Doamne, decât pe ce rezistă!”. Mă întreb: ce rezistă, oare, la noi, românii? Poate îmi răspundeţi dumneavoastră, iar eu vă mulţumesc anticipat. Şi vă mai întreb un lucru: dacă nimeni nu face nimic, unde estre capătul dreptăţii sau, şi mai concret, unde este începutul ei?

P.S. În şedinţa de Consiliu din februarie 2013, domnule primar Iacobuţă, aţi fost mandatat şi aţi promis că veţi demara acţiunile legale împotriva celor vinovaţi, veţi pune pe rolul instanţelor speţa în cauză, ajutând astfel la soluţionarea favorabilă a litigiului, care este problema oraşului, a cetăţenilor. Din păcate, aşa a rămas, ca la început!

Al dumneavoastră, avocat dr. Despa Aurel”