
O femeie a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, după ce a fost atacată, în parcarea ARCTIC, de o haită de câini. Ea venea dinspre Meri, unde locuieşte, către locul de muncă de la Găeşti, când a fost practic asaltată de patrupedele comunitare. Femeia ne-a povestit că a fost muşcată de spate şi de picioare şi că animalele deosebit de agresive au fost la un pas să-i sfâşie şi faţa. A fost salvată în ultimul moment de şoferii de tiruri, care au sărit când au văzut-o doborâtă la pământ. Menţionăm că incidentul nu este singular în Găeşti. Copii, dar şi adulţi au fost, de-a lungul timpului, muşcaţi şi chiar mutilaţi de câinii vagabonzi scăpaţi de sub control. Solicităm autorităţilor locale să ia de urgenţă măsuri în cazul câinilor fără stăpân, care atacă în haită în zona ARCTIC, dar şi în zona de blocuri, pe lângă locuinţele unor iubitori de animale, care-i hrănesc, dar îi lasă liberi pe străzi.






