Contactează-ne pe

Noutăți

Vrei să lucrezi în viitor în M.A.I, M.Ap.N și S.R.I? INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA FACE RECRUTĂRI!

Publicat în data de

- 239 vizualizări

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, cu sediul în municipiul Târgovişte, Bd. Regele Carol I, nr. 64, prin Serviciul Resurse Umane, recrutează candidaţi pentru participarea la sesiunile de admitere organizate în anul 2019 şi în luna ianuarie a anului 2020, în instituţiile de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne.

 Cererile de înscriere ale candidaților pentru concursurile de admitere, împreună cu copia cărţii de identitate şi a certificatului de naştere, se vor depune la sediul CENTRULUI DE ANALIZĂ ŞI PREVENIRE A CRIMINALITĂŢII din Târgoviște, Bulevardul Mircea cel Bătrân, nr. 12 (în spatele fostului magazin Muntenia), după cum urmează:

I. Până la data de 24 mai 2019, de luni până joi, între orele 09.00-12.30 şi 13.00-15.00, pentru candidații care optează pentru instituțiile de învățământ superior ale M.A.I, M.Ap.N și S.R.I, precum și pentru unitățile de învățământ postliceal ale M.Ap.N.

II. În perioada 1 iulie-15 noiembrie 2019, de luni până joi, între orele 09.00-12.30 şi 13.00- 15.00, pentru candidaţii care optează pentru unitățile de învățământ postliceal ale M.A.I., sesiunea ianuarie 2020.

Mai multe informații pot fi obținute de pe pagina web a Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, de la secțiunea CARIERA/Admitere 2019 și ianuarie 2020,  prin accesarea următorului link https://db.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-2019-si-ianuarie-2020.

 

 

 

Citește articolul
Spune-ți părerea

You must be logged in to post a comment Login

Adaugă un comentariu

Anunțuri

ANUNŢ ANGAJARE: Se caută contabil de gestiune primară part time!

Articol scris de

Societate comercială angajează contabil de gestiune primară part time. Poate fi şi pensionar. Relaţii la telefon 0722520303.

Citește articolul

Noutăți

GURA FOII: Primarul a dat vestea cea mare! „ÎN 6 LUNI…”

Articol scris de

Motive de bucurie în comuna Gura Foii. Primarul Radu Georgescu a anunţat, pe contul său de Facebook, că a semnat ordinul de începere pentru reabilitarea Căminului Cultural din satul Bumbuia, investiţie finanţată prin Compania Naţională de Investiţii. „Este un proiect la care s-a lucrat aproximativ 3 ani. Pe zi ce trece munca noastră se vede în lucrurile frumoase și utile pe care le facem! În sase luni totul va fi nou, va prinde viata”, a declarat primarul Radu Georgescu.

 

Citește articolul