Interviu cu balerina Alexandra Trinca, studentă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării

Cum ți-ai descoperit pasiunea și cum ai început să o practici?

Părinții mei lucrează tot în domeniul artistic, așadar a fost mult mai ușor ca eu să îmi descopăr această pasiune și, practic, a fost insuflată. Ai mei au o firma de impresariat și mama este și coregraf, produc spectacole. De mică am fost în spatele producției, în spatele scenei, în spatele cortinei și am văzut lucrurile cu ochiul de artist. De fiecare dată participam la repetiții foarte lungi sau vizionam același spectacol de foarte multe ori și niciodată nu mă plictiseam. Cred că asta m-a făcut  să îmi doresc să fiu și eu pe scenă.

Baletul implică multă dedicare? Pentru repetiții, spectacole etc.?

Categoric, da! Există foarte multe sacrificii pe care o balerină le face. De exemplu, această carieră trebuie începută de când ai, să zicem, 5 – 6 ani. Poate fi începută și mai târziu. Unii balerini care au ajuns la un nivel destul de înalt au început și la 14 ani, dar asta depinde de fiecare și să zicem că ei sunt excepții. Trebuie să știi exact când să te oprești cu viața ta personală în această meserie. Atunci când ești copil, nu mai ai timp să ieși și să te joci sau să faci altceva. Trebuie să stai în sala de balet, la repetiții și este un sacrificiu destul de mare pentru un copil. Practic, îți răpești copilăria, dar ești conștient de asta. La fel și în adolescență, nu ai timp de ieșiri la cafenea sau poate să îți faci un iubit. Sunt anumite lucruri de care ești conștient și probabil că îți lipsesc în viața ta personală, dar satisfacția de a fi pe scenă compensează.

Cât de greu este baletul? Ai renunțat la alte visuri în favoarea baletului?

Baletul este destul de greu. Eu am făcut și pian, am terminat Școala de Muzică nr. 3, dar asta am făcut până în clasa a VIII-a. Nu am mai putut să continuu, pentru că de atunci au intervenit mult mai multe competiții, totul a fost urcat la alt nivel, repetițiile au fost din ce în ce mai multe și mai grele și nu poți face două chestii la fel de bine. De exemplu, eu am vrut să dau la Actorie. La fel ca în balet, actoria necesită mult timp. Nu a fost neapărat un vis, ci mai mult o dorința. Probabil că dacă voi termina vreodată cu baletul, mă voi apuca de actorie. Mi-a plăcut foarte mult și am niște calități, însă ar fi foarte dificil ca acum să împac atât baletul, cât și actoria.

Ce planuri de viitor ai?

Orice balerin, bineînțeles, își dorește să ajungă pe o scenă cât mai mare. Probabil aș dori să plec din țară într-un viitor îndepărtat, dar nu foarte. Cam 6 ani… Momentan, doresc să îmi deschid o sală de balet chiar anul acesta. Deci, invit tinerele balerine să vină sub îndrumarea mea. De asemenea, acum sunt la o facultate în domeniu, la UNATC – Coregrafie, iar pentru că îmi place să am și un plan “B”, am intrat și la FJSC – Comunicare și Relații Publice. Sunt și dansatoare a Operei Comice Pentru Copii și aș dori să mă implic și în proiecte de actorie. Vreau să înfloresc pe cât mai multe planuri, dar să încerc să le fac pe toate bine. Dacă nu este totul aproape de perfecțiune, nu aș dori să continui ceva.

Consideri că baletul în România nu este foarte apreciat?

 În ultimii ani, baletul a început să fie mult mai băgat în seama. Era și înainte și atrăgea un public destul de mare, doar că nu se auzise de baletul din România atât de departe cum se aude acum. Balerinii noștri au început să se afirme, să fie faimoși, să meargă la gale internaționale.

Ce sfaturi ai pentru cei care vor să practice baletul?

 Baletul este o artă destul de sensibilă. Dacă nu este făcută din inima și dacă nu ești dispus să transmiți emoție și să pui totul pe tavă pentru public, atunci este inutil să te apuci. Important este să știi de mic care este visul tău și, dacă dorești să fii balerină, atunci încearcă să duci asta la bun sfârșit și să faci toate sacrificiile necesare. Chiar dacă faci asta din inima, există anumite chestii la care renunți, așa cum am spus înainte. Eu am avut parte și de accidentări. Una dintre ele a fost acum un an și jumătate, în care am avut degetul mare de la picior fracturat. Aveam spectacol, medicii îmi recomandaseră să îmi pun piciorul în ghips, eu nu am făcut asta, iar într-o săptămâna am fost pe scenă și am dansat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, chiar dacă durerile erau groaznice. Asta pentru că trebuie să știi că această artă necesită sacrificii.

Cronica de Gaesti

VIDEO: 70 de ani de excelenţă la Colegiul Naţional „Vladimir Streinu”! LICEUL CARE A OFERIT LUMII PERSONALITĂŢI DE EXCEPŢIE!

  Atmosferă de sărbătoare la Colegiul Național „Vladimir Streinu”, unde, în prezența unei alese audiențe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *