Şoferii care îşi parchează maşinile pe trotuar vor fi arşi la buzunare. Poliţia Locală Găeşti va „împărţi” cu generozitate amenzi între 150 şi 300 de lei, conform HCL 25 din 2009, după ce a primit mai multe sesizări de la cetăţeni.
Cele mai multe plângeri au venit de pe strada Şerban Cioculescu. Pe lângă faptul că traficul este aproape zilnic bară la bară, cu TIR-uri care se duc şi vin dinspre Autostradă, şi trotuarele sunt ocupate până la refuz cu maşini, iar pietonii nu mai au pe unde să circule. Colac peste pupăză, mai este şi o spălătorie auto tot pe acel trotuar. Doi dintre conducătorii auto care au blocat calea de acces a pietonilor de pe Cioculescu au fost identificaţi şi sancţionaţi. Oamenii legii au făcut fotografii maşinilor „plantate” ilegal şi urmează ca proprietarii să fie identificaţi şi sancţionaţi.
Acţiunea poliţiştilor locali va continua şi în zilele următoare, atât în zona respectivă, dar şi pe alte străzi.