[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=duacGy0J_OM[/youtube]
Spiritul civic a salvat, astăzi, un copil bruscat de o asistentă medicală de la Spitalul Județean Târgoviște. Din nefericire, nu pentru foarte mult timp, pentru că sistemul sanitar din România nu prevede prea multe sancțiuni pentru astfel de cazuri, deficitul de personal naște monștri, iar bebeluşul agresat este abandonat.
Mama unui copil internat la spital a auzit țipete și a fost revoltată de ceea ce a văzut, drept pentru care a filmat scenele cu telefonul mobil și a transmis live pe Facebook. Poliția s-a autosesizat imediat și a deschis o anchetă, în acest caz. Din imaginile filmate reiese că asistenta pur și simplu se distra, chinuind copilul abandonat pe care trebuia să-l hrănească.
Din păcate, astfel de abuzuri se pot face, mai ales cu micuții abandonați de părinți. Cele mai multe cazuri de abuz asupra copiilor au loc în centrele de plasament, iar județul Dâmbovița e pe primul loc în clasamentul negru al maltratării minorilor și al traficului de persoane, la centrul Floare de Colț fiind descoperită chiar o rețea de prostituție în care erau implicați angajați ai centrului. Chiar și după descinderile DIICOT, în 2015 și 2016, una dintre angajatele care au fost cercetate penal pentru aceste fapte și-a păstrat locul de muncă la centrul Floare de Colț, schimbandu-i-se doar fișa postului, pentru că legea nu permite concedierea sau suspendarea angajaților pe perioada derulării anchetei.
Copilul de la spitalul din Târgoviște ar putea, în aceste condiții, să ajungă din nou pe mâna aceleiași asistente medicale care l-a agresat sau chiar pe mâna altora mai periculoși, dintr-un centrul de plasament.
Avand in vedere imaginile si informatiile aparute in spatiul public referitoare la o asistenta medicala care trata in mod necorespunzator un bebelus, facem precizarea ca IPJ Dambovita s-a autosesizat si efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de rele tratamente aplicate minorului. a transmis purtătorul de cuvânt al instituției .
Comments