in , ,

SCANDALOS! Subprefecta de Dâmboviţa a venit cu steaguri şi flori la o bătrână din Găeşti care face foamea în casă! IMAGINI REVOLTĂTOARE, AICI!

Bine hrăniţi, frumoşi, gătiţi şi plini de importanţa dată de funcţii, unii dintre cei mai importanţi oameni ai judeţului au venit să o sărbătorească, la împlinirea vârstei de 100 de ani, în An Centenar, pe Dumitra Plopeanu, bătrâna din Găeşti care face foamea în casă, singură, amărâtă până la Dumnezeu şi părăsită de toate rudele. Nu i-au adus nimic de mâncare, în schimb i-au oferit un steag, o plachetă, o diplomă, o insignă şi un buchet de flori!

Aceasta este una dintre cele mai penibile acţiuni de imagine de care ne-a fost dat să scriem în trei decenii de presă, organizată cu fast de Prefectura Dâmboviţa. Subprefecta Mureşan Florina Ramona, împreună cu directorul de cabinet al prefectului, Gabi Păunescu, cu purtătorul de cuvânt, cu poliţişti şi cu pompieri a venit în oraşul nostru pentru a face fotografii împreună cu una dintre cele mai amărâte fiinţe, pentru care găeştenii au strâns, în iarnă, bani de lemne şi de alimente.

Desculţă, plânsă şi slabă, bătrânica a primit cu emoţie „darurile” oficialităţilor. După plecarea lor, a rămas tot flămândă, să-şi sărbătorească centenarul în sărăcie şi disperare. Nimeni nu s-a gândit să-i cumpere măcar un iaurt şi un corn, în schimb mai-marii judeţului au bifat o acţiune de toată jena, de care ar trebui să le crape obrazul de ruşine.

 

 

 

 

Comments

Dă-i un răspuns lui MARIANAnulează răspunsul