Bilanțul arbitrajului instituționalizat și depunerea jurământului

Asociația de Arbitraj Instituționalizat a prezentat ieri, 10 martie 2018,  bilanțul și analiza activității desfășurate în anul 2017 și obiectivele anului în curs. La finalul evenimentului, arbitrii Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat și-au primit în branșă 32 de noi colegi care au depus jurământul, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Brâncovenesc din comuna Potlogi, județul Dâmbovița.

La eveniment au participat circa 100 de arbitri ai Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, structură care funcționează în cadrul asociației. În cadrul ședinței de bilanț au fost evidențiate rezultatele obținute în anul 2017 și au fost analizate cauzele care au condus la nerealizarea unora dintre obiective. De asemenea, s-a discutat Strategia de dezvoltare a asociației și Pogramul de activitate pentru anul 2018.

Printre cele mai importante realizări ale Asociației, în anul 2017, se numără participarea,  în  calitate de membru al Confederației ”Patronatul Român”, la Comisia de Dialog Social constituită la nivelul Ministerului Justiției; exercitarea dreptului de inițiativă legislativă, în calitate de membru al Confederației Patronatul Român. De asemenea, asociația a semnat importante protocoale de colaborare și parteneriate, cu CECCAR Prahova, Universitatea Valahia din Târgoviște, Asociaţia Ofiţerilor în Rezervă din România, Asociaţia Diplomaţilor Militari în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”, Biblioteca ”Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște, FEPAIUS, UGIR 1903, Colegiul Consilierilor Juridici și Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, Federația Organizațiilor Românești din Italia și cu Asociația Europeană ”Dimitrie Cantemir”. Tot în anul 2017, asociația a făcut demersurile necesare relocării Codului COR pentru profesia de arbitru judiciar, la grupa profesii juridice. Cifrele anului 2017 arată creșterea activității Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat: 105 dosare soluționate, față de 50, câte au fost instrumentate în anul 2017. S-a înregistrat și o creștere a numărului de arbitri, de la 130 la 170, în prezent fiind 202, după ce a depus jurământul și cea mai nouă serie de absolvenți ai cursurilor de arbitraj.

 

Planuri pentru 2018

 

Anul 2018 este unul cu mari așteptări pentru Asociația de Arbitraj Instituționalizat. Printre cele mai importante obiective se numără consolidarea instituțională, crearea corpului profesional al arbitrilor, promovarea eficientă, la nivel național, a arbitrajului instituționalizat, consolidarea componentei de cooperare și mai buna valorificare a parteneriatelor încheiate și creșterea numărului de dosare. Asociația lucrează și la proiecte cu finanțare din fonduri europene, care să poată asigura o mai bună pregătire profesională a arbitrilor, precum și o mai bună informare a beneficiarilor arbitrajului instituționalizat. În cadrul evenimentului a fost prezentat și regulamentul de organizare și funcționare a Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.

 

„Noul regulament de organizare și funcționare prevede constituirea unui comitet consultativ format din arbitri cu multă experiență și dedicați activității Tribunalului. Aceștia vor fi numiți anual și activitatea lor va avea rol consultativ. Un alt element de noutate în cadrul regulamentului este constituirea departamentelor specializate din care vor face parte arbitri specialiști. Aceștia vor avea rolul să sprijine și să consilieze aritrii Tribunalului, în lucrea unor decizii. Va fi înființat un departament de malpraxis medical, un departament pentru proprietate intelectuală, un departament pentru jocuri și concursuri. De asemenea, se va înființa departamentul pentru litigii referitoare la transferul de proprietate asupra bunurilor imobile, poate cel mai important departament pe care îl vom constitui, deoarece Codul de procedură civilă are câteva particularități, iar din acest motiv avem nevoie de specialiști. În anul 2017, pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat au fost opt dosare privitoare la transferul dreptului de proprietate, după ce am evitat, în anii anteriori, să soluționăm astfel de dosare. Dintre acestea au fost soluționate deja șase, iar celelalte două urmează să fie soluționate în acest an. Va fi înființat și un departament pentru litigiile din domeniul asigurărilor. Începând cu noiembrie 2017 au început să fie înregistrate litigii între persoane juridice și asiguratori și se pare că vor veni în număr din ce în ce mai mare. Va mai exista și un departament pentru litigii transfrontaliere, iar alte departamente se vor înființa în funcție de litigiile soluționate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat”, a declarat președintele Asociației de Arbitraj Instituționalizat, Rodica Vlaicu.

 

Evenimentul a continuat cu Ceremonia depunerii Jurământului de 32 de arbitri care au susținut examenul de admitere în această meserie. „Cei care au intrat în această serie au dat un examen mult mai greu decât înainte. Au avut o speță de rezolvat, pentru care au nevoie de cunoștințe și chiar de practică. De acum înainte vor fi examene din ce în ce mai grele. E posibil să se dea un examen și pentru intrarea la curs, nu doar pe cel de la finalul cursului. Arbitrii trebuie să fie persoane cu pregătire temeinică, cu multă experiență și expertiză în domeniile pentru care vor pronunța hotărâri. Arbitrii trebuie să știe mult mai mult decât ceea ce învață din teorie”, a declarat președintele Asociației de Arbitraj Instituționalizat, Rodica Vlaicu. Festivitatea de depunere a jurământului a avut loc în incinta Ansamblului Monumental Curtea Domnească de la Potlogi, județul Dâmbovița.

             

 

Cronica de Gaesti

PSD-ALDE mai pun un bir nenorocit pe capul nostru! TREBUIE SĂ PLĂTIM APA DE PLOAIE! Facem împrumut în bancă să achităm facturi la Compania de Apă?

Este lege! Consumatorii au obligaţia să plătească inclusiv apa de ploaie care se scurge în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *