POLIŢIA ROMÂNĂ FACE ANGAJĂRI DIN SURSĂ EXTERNĂ. Vezi câte posturi sunt disponibile la Dâmboviţa!

S-a dat startul încadrărilor din sursă externă și prin reîncadrare în Poliția Română. Începând cu 10 ianuarie a.c., persoanele interesate se pot înscrie pentru a candida pentru unul dintre cele 770 de posturi de ofițeri, agenți și personal contractual scoase la concurs. Termenul limită pentru înscriere este 19 ianuarie.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița sunt scoase la concurs pentru încadrarea din sursă externă 4 funcții de ofițeri de poliție la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Financiar, Resurse Umane și la Serviciul Comunicații și Informatică.

De asemenea, se organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de personal contractual la Serviciul Rutier și a unui post vacant de execuție de agent de poliţie prin reîncadrare ca poliţist a persoanelor cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 alin. 1 lit. b), d)-f) şi j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, care au studii corespunzătoare cerinţelor postului şi îndeplinesc condiţiile legale.

Postul scos la concurs prin reîncadrare  este în specialitatea ordine publică, la Poliția Municipiului Târgoviște – Biroul Ordine Publică – Siguranță Publică și Patrulare.

Mai multe informații pot fi obținute accesând următoarele link-uri :

Pentru posturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române:

https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs

  • Pentru posturi din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița:

https://db.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs.

Cronica de Gaesti

POMPIERII AU GĂSIT TRUPUL BĂRBATULUI ÎNECAT IERI

A fost găsit corpul neînsufleţit al lui Marin Neacşu din Cobia, bărbatul de 64 de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *