Comuna Crângurile inaugurează Centrul de Zi pentru Copiii aflaţi în situaţii de risc! AFLĂ CE SERVICII OFERĂ ŞI CINE VA BENEFICIA DE ELE!

Comuna  Crangurile,  in calitate de beneficiar al proiectului ,, Centru de Zi pentru Copiii aflati in Situatii de Risc din Comuna Crangurile, Judet Dambovita, informeaza ca  in curand va fi inaugurat acest proiect ce a fost inceput in anul 2012, cu o valoare de 168,658 euro , finantat integral prin fonduri externe nerambursabile prin Ministerul Muncii si Justitiei Sociale, contribuţia UAT Crangurile fiind de 68,466 euro, sumă care reprezinta teren si cladire puse la dispozitie pentru implementarea acestui proiect.

 De această importantă investiţie se vor bucura aproximativ 30 de elevi cu varste cuprinse intre 7 si 14 ani, care vor fi identificati ca fiind în situaţii de risc, proveniți din familii cu părinții plecați în străinătate, din familii cu probleme sociale, victime ale violenței, defavorizaţi social.

Acesti copii își vor face temele în noul centru, în condiții optime, sub supravegherea personalului de specialitate, adică a unui cadru didactic, a unui asistent social și a unei alte persoane cu specializare psihopedagogie.

Beneficiarii servesc, de asemenea, gratuit, o masă caldă și o gustare.

Asadar, copiii din  Comuna Crangurile care vor fi identificati ca fiind în situaţii de risc, proveniți din familii cu părinții plecați în străinătate, din familii cu probleme sociale, victime ale violenței, defavorizaţi social, abandon şcolar, etc. îşi vor putea petrece o bună parte din zi în sălile de curs sau de joacă ale centrului.

 

 

Cronica de Gaesti

AU NEVOIE DE AJUTORUL NOSTRU! Le-a ars munca de-o viaţă în câteva zeci de minute!

În câteva zeci de minute au rămas doar cu hainele de pe ei, în buza …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *