Enescu Supermarket

12 BEŢIVI AU FOST PRINŞI DE POLIŢIŞTI LA VOLAN! Dumnezeu ştie câţi umblă liberi!

Beţia la volan a devenit fenomen în judeţul Dâmboviţa. Nu trece zi fără să fim informaţi, prin comunicate de presă, că din ce în ce mai mulţi indivizi iresponsabili sunt depistaţi cu alcoolemii de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat în timp ce conduc pe drumurile publice. Mai mult, unii dintre aceste pericole publice nici măcar nu posedă permis, periclitând vieţile participanţilor la trafic. Avem convingerea însă că numărul beţivilor la volan este atât de mare, încât avem reale motive de îngrijorare. Dacă poliţiştii întocmesc dosare penale, nu ştim ce se întâmplă mai departe, pentru că nu se mai aude şi despre condamnări. Ori nu sunt date, ori infractorii îşi primesc pedepsele cu suspendare, iar măsurile blânde încurajează extinderea fenomenului.

Iată ultimul comunicat al IPJ Dâmboviţa, numai bun de băgat în sperieţi toţi participanţii la trafic:

„În zilele de 18 și 19 martie a.c., polițiștii dâmbovițeni au depistat 12 bărbați în timp ce conduceau autovehicule pe raza județului, deși se aflau sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, cei în cauză au prezentat alcoolemii de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care au fost conduși la spital, unde cinci dintre aceștia au refuzat prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

De asemenea, din cercetări a reieșit că unul dintre bărbați nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar altul avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată. Pe numele lor, polițiștii au întocmit dosare penale pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Stimaţi conducători auto,

Poliţia rutieră vă reaminteşte că şofatul este incompatibil cu alcool, acesta reprezentând una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere.

De asemenea, vă informăm că în situaţia în care persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, depistate în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge riscă pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă. Pe timpul cercetării penale permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.

În cazul în care conducătorul auto prezintă o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur în sânge fapta constituie contravenţie şi este sancţionată cu 9 până la 20 de puncte amendă, iar ca sancţiune complementară se va dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

În ceea ce priveşte refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani”.

 

Cronica de Gaesti

MAGAZINUL ANT 2007 DIN GĂEŞTI ANGAJEAZĂ VÂNZĂTOARE

Magazinul mixt  ANT 2007 angajează vânzătoare. Programul este de 8 ore, iar salariul de 1500 …

Lasă un răspuns