Enescu Supermarket

„Astăzi am fost familia lor!” UITE CÂT DE IMPRESIONAŢI AU FOST ELEVII ŞCOLII „RADU CEL MARE” DE BĂTRÂNII DE LA CĂMINUL ULIEŞTI! Un proiect ca o lecţie de viaţă!

În cadrul proiectului Singuri, dar… nu uitați, elevii Școlii Gimnaziale Radu cel Mare, însoțiți de  doamnele profesoare Simescu Daniela și Ghinea Emanuela, au dăruit doamnelor de la Căminul de bătrâni Uliești felicitări și coșulețe cu flori confecționate de ei și le-au încântat cu un scurt program artistic, descrețindu-le, pentru o clipă, frunțile.

Într-o cascadă de zâmbete și lacrimi, de îmbrățișări și  aplauze, această vizită a avut ecouri puternice în mintea și sufletele elevilor.

A fost o experiență de viață, mărturisește Octavian. M-a impresionat faptul că acești oameni se bucură de gesturi foarte mici.

M-au întristat poveștile lor de viață, afirmă Mihail; i-am simțit calzi, cu sufletele deschise.

Am simțit că astăzi am fost familia lor și ne dorim, ca membri ai familiei, să îi vizităm ori de câte ori putem, a continuat Corina.

Am sufletul greu, un amestec de tristețe și bucurie. Am învățat că noi, cei răsfățați de soartă, tebuie să ne implicăm mai mult. (Andreea)

Alexia  a înțeles că trebuie să-și prețuiască familia și și-a promis să nu-i uite niciodată, iar Cristi a declarat că nu vrea să fie niciodată bătrân.

Sunt oameni simpli care, așa cum a observat Octavian, se bucură de tot ceea ce primesc.

Îi invităm pe toți cei care au ceva de oferit și care simt că acolo se află un părinte sau un bunic să le dăruiasă câteva minute din viața lor.

Prof. Ghinea Emanuela și Simescu Daniela

 

Cronica de Gaesti

„Să nu mai pui niciodată mâna pe mine!” AVEM ÎNREGISTRAREA CU TATĂL VIOLATOR DIN GĂEŞTI! De ce nu i-au întocmit poliţiştii dosar penal şi pentru violenţă în familie?

  A fost abuzată de propriul părinte de când avea 10 ani, iar acum şi-a …

Lasă un răspuns