Mariana Ionescu
Butoi de pulbere şi la societatea Trico Point din Găeşti! Angajatele au rupt tăcerea şi au povestit, una public şi altele sub protecţia anonimatului, că le-a ajuns cuţitul la os. Umilite, jignite şi prost plătite, femeile care lucrează în producţie afirmă că au fost preşul de şters pe jos al unui management stufos, care ar fi provocat pierderi destul de importante. Femeile au făcut aceste dezvăluiri, prinzând puţin curaj după ce directorul adjunct a plecat din societate. Acest director, care între timp şi-a încheiat colaboratea cu Trico Point, ar fi introdus în fabrică teroarea. Fetele acuză că ar fi avut chiar un comportament abuziv şi hărţuitor în ceea ce le priveşte, mergând atât de departe încât le aborda pe scări, dar a pus şi geam transparent la toaleta lor, ca să le vadă la wc. Incinta unităţii este împânzită de camere de luat vederi, ca un semn evident al neîncrederii între patronat şi angajaţi. De asemenea, salariatele ne-au mai povestit că sunt obligate să-şi ia concedii de odihnă în perioadele în care nu sunt comenzi, şi nu atunci când vor ele, aşa cum spune legea. Dar ne-am obişnuit deja ca onor instituţiile statului să fie inerte atunci când vine vorba despre drepturile angajaţilor, ca şi cum nu ar fi plătite din banii noştri, ai tuturor.
„Proaste”, „de la coada vacii”, „nesimţite”, „cele care dorm cu găinile”, aşa ar fi fost… respectate femeile care au produs milioane de euro pentru patronii italieni, cei care nici măcar nu au vrut să răspundă la întrebările noastre referitoare la modul în care sunt tratate muncitoarele, întrebări adresate pentru a le obţine punctul de vedere şi pentru corecta informare a opiniei publice. Suntem curioşi dacă în ţara lor şi-ar fi permis să plătească salarii de câte 250 – 300 de euro şi să aibă sau să permită comportamentul acuzat. Interesant de precizat este faptul că salariatele nici măcar nu fac referire la bani, la modul în care sunt plătite, ci spun doar că s-au săturat să fie călcate în picioare şi să le fie ştirbită demnitatea. Iată mesajul de pe Facebook al Elenei Stanciu, cea care a avut curajul să demaşte doar câteva dintre problemele pe care le trăiesc angajatele acolo, declanşând o adevărată nevoie a muncitoarelor de a-şi face vocea auzită:
„S-a incheiat cea mai neagra perioada din istoria Trico Point-ului. 2 ani in care, de la o firma aflata mereu in top, firma care a facut investitii si a avut profituri an de an, chiar si in primul an in care si-a inceput activitatea, s-a ajuns pe pierdere. Explicatia? Probabil un management defectuos. Principalele preocupari ale fostului director adjunct au fost decuparea geamului de la usa de la toaleta femeilor si urmarirea si abordarea femeilor pe scari. Acum 3 ani cand am venit in societate am gasit un colectiv frumos, unit. Exista o placere de a veni la lucru si, mai presus de toate, existau rezultate. De la un director care stia sa tina in frau rautatea oamenilor s-a trecut la un director adjunct care a scos la suprafata raul din inimile oamenilor. Goana dupa functii si bani i-a orbit pe toti si i-a facut sa isi piarda demnitatea. Cuvinte precum personalitate, tupeu, atitudine sau curaj au fost inlocuite cu frica, umilinta, cap plecat sau teama… Fratilor, noi cele de la „coada vacii” sau cele care „dormim cu gainile”, asa cum am fost catalogate, i-am tinut si ii tinem in functii pe toti acesti directorasi si sefuleti care, in acesti doi ani, au fost mai multi ca oricand. Cel care se credea si se comporta de parca ar fi fost Dumnezeu in aceasta firma a plecat umilit si cu coada intre picioare dupa aproape doi ani de zile. Mult, mult prea mult a stat in opinia mea, avand in vedere cum a ajuns firma (de la profit de circa 5,5 miliarde in 2014 la pierdere de aproape 3 miliarde in 2015). Dar probabil ca si orgoliul patronilor in a nu recunoaste ca au facut o greseala cu numirea lui l-a tinut atat de mult in aceasta functie. Suntem cu un picior in groapa, asa cum s-ar spune, dar sper sa avem puterea nu sa ajungem asa cum eram, dar macar sa ne revenim pe linia de plutire ca si firma, iar noi, ca si oameni, sa ne recapatam valorile morale si placerea de a munci. Urez succes noii conduceri! Are o „mostenire” dezastruoasa si o misiune extrem de dificila insa…”, a scris, pe Facebook, Elena Stanciu.
ULTIMA ORĂ! Patronii italieni le taie salariatelor bonurile de masă, dar construiesc hale noi şi cer reînnoirea contractului de concesiune cu primăria!
La două zile după ce am transmis patronilor italieni întrebările la care speram să obţinem, în mod civilizat, răspunsuri, am aflat că aceştia au convocat – pentru prima dată în istoria societăţii – o adunare generală, un fel de şedinţă fără ordine de zi, în aer liber, cu salariatele, pe terenul de sport al Liceului „Iordache Golescu”. Motivul este incredibil! Le-au anunţat că le taie bonurile de masă, întrucât firma se află într-o situaţie dificilă. Le-au spus însă şi… vestea bună: că vor construi o hală nouă, în zona oborului. Că, deh, aşa se poartă în România, cu îmbogăţirea cu japca pe munca şi spinarea sclavilor, lăsaţi fără niciun sprijin de stat.
Sub impulsul frământărilor din fabrică, tot zilele trecute, salariaţii şi-ar fi primit banii opriţi din salarii, motivându-se faptul că ar fi fost ceva greşeli la calcule, după ce, cu o săptămână în urmă, femeile nemulţumite de banii primiţi ar fi fost chemate individual şi „lămurite” că nu au de unde să mai primească nimic.
Mai trebuie spus că Trico Point tocmai a cerut Consiliului Local prelungirea contractului de concesiune a spaţiului din incinta Liceului „Iordache Golescu” până în 2029. Respectivul contract era valabil până în 2019, adică încă doi ani de acum încolo, însă societatea a motivat că doreşte să acceseze o linie de credit pentru îmbunătăţirea fluxului de producţie, iar băncile au pus condiţia stabilităţii spaţiului. Societatea cu patronat italian plăteşte la Primăria Găeşti – ţineţi-vă bine! – doar 3.600 de euro pe an! Adică, un salariu pe lună, cu taxele şi impozitele aferente, pe care l-ar fi plătit în Italia. Iar spaţiul este unul generos, de 450 metri pătraţi. Probabil consilierii locali ar trebui să judece cu atenţie astfel de cereri şi să ceară un preţ corect, nu unul social. Nu de alta, dar marii investitori au cam multă lehamite şi dispreţ la adresa oamenilor pe care politicienii locali au obligaţia să-i reprezinte!
