in , ,

Primarul Grigore Gheorghe îi răspunde preşedintelui PSD Găeşti: „DL FĂNUŢ COSTEA ESTE RUPT DE REALITĂŢILE ORAŞULUI!”

grigore gheorghe

Am luat act cu surprindere de scrisoarea deschisă a preşedintelui PSD Găeşti şi, totodată, consilier local, Fănuţ Costea. Încercarea domniei sale de a transforma în politică ieftină o acţiune normală, care intră în atribuţiile legale ale administraţiei locale, demonstrează vidul de imagine în care se scufundă PSD Găeşti şi disperarea de a intra, chiar cu preţul ridicolului, în atenţia opiniei publice.

Consider că este cel puţin deplasat să apreciezi politicianist o întâlnire dintre factorii de răspundere locali şi directorii de instituţii de învăţământ şi cadrele didactice, în condiţiile în care avem foarte multe probleme de rezolvat. Probabil că dl Fănuţ Costea este atât de rupt de realităţile oraşului, încât consideră că, în cadrul unei întrevederi cu câţiva oameni, putem folosi tehnici de manipulare atât de sofisticate, încât să le obţinem instantaneu promisiunea de vot pentru…iunie 2016. Raportat la inteligenţa dumneavoastră, este absurd, domnule Costea, şi aveam pretenţii mult mai mari!

Mă bucur, în acelaşi timp, că dl preşedinte al PSD Găeşti mi-a oferit oportunitatea de a informa opinia publică a oraşului că am demarat o acţiune de sprijinire a tuturor instituţiilor de învăţământ găeştene. În urma discuţiei cu conducerea şi corpul profesoral al Liceului „Iordache Golescu”, am luat decizia de a moderniza laboratorul de informatică. Deja am achiziţionat 15 computere noi, urmând ca până la finalul primului semestru să cumpărăm alte 15. Totodată, de astăzi a început amenajarea spaţiilor interioare ale unităţii de învăţământ şi vom reamenaja gardul, în vederea asigurării securităţii elevilor, ca urmare a solicitărilor primite.

În zilele următoare, vom avea de asemenea întâlniri cu toţi directorii de unităţi şcolare ale oraşului, astfel încât – în limitele prevăzute de lege şi de situaţiile de moment – să le oferim condiţii optime de lucru.

Cred că este prematur să demarăm o campanie electorală pe care nimeni nu şi-o doreşte acum. Vă aştept în continuare să lucrăm ÎMPREUNĂ la proiectele de care oraşul are cu adevărat nevoie.

 

Cu stimă,

Grigore Gheorghe, primarul oraşului Găeşti

 

Comments

Lasă un răspuns