Enescu Supermarket

Vezi ce a putut să facă un om de afaceri local după ce le-a aflat secretul! POVESTEA CARE ÎȚI VA FACE SUFLETUL BUCĂȚI!

Radfu Georgescu si familia necajita

A aflat că sunt prea săraci ca să aibă calculator acasă și nu a stat prea mult pe gânduri! Le-a cumpărat computer performant, urmând să-i logheze la internet și să le suporte și din cheltuielile cu chiria și întreținerea!A făcut toate acestea nu pentru a primi vreo recunoaștere publică sau pentru a fi – în vreun fel sau altul – admirat de ceilalți, ci pentru că așa a simțit! Pur și simplu, îi este milă de oameni și își iubește semenii, dovedind în fiecare zi că-i pasă, prin gesturi – de cele mai multe ori – neștiute de nimeni.

Este vorba despre omul de afaceri Radu Georgescu, care a aflat absolut întâmplător, dintr-o discuție cu subsemnata, despre povestea tristă a unei familii cu 4 copii care trăiește în Găești.

Mama și pruncii ei au fost nevoiți să stea, pentru câteva luni, la centrul de primire în regim de urgență, fiind victime ale violenței unui soț și tată iubitor de alcool și extrem de brutal. Două dintre fetițe cântă ca niște îngeri și au venit, la Casa de Cultură, acolo unde pregătesc copii talentați pentru spectacole. Le-am cerut o adresă de mail sau de Facebook, pentru a le trimite câteva negative și câteva cântece pentru copii, însă mi-au mărturisit că nici nu visează să aibă un computer al lor și că singura legătură pe care o au cu tehnologia este un televizor vechi, și acela căpătat. Mai trebuie spus că acești copii sărmani și traumatizați de viața grea pe care au dus-o până acum învață bine, făcând-o mândră în fiecare zi pe mama lor.

Impresionată de poveste, i-am relatat-o și omului de afaceri Radu Georgescu, pe care l-am întâlnit absolut întâmplător. Fără să spună prea multe, el a făcut gestul uimitor de a le oferi micuților computerul visat.

Îi mulțumim lui Radu Georgescu pentru mărinimia sa. Este, înainte de orice, un om cu suflet mare, căruia – așa cum am mai spus – îi pasă. Și îl felicităm, în același timp, că a rămas în slujba binelui și a frumosului, indiferent de obstacolele pe care le-a întâlnit în drumul său.

Cronica de Gaesti

VIDEO EMOŢIONANT: Găeştenii şi-au luat rămas bun de la Regele Mihai!

Peronul Gării Găeşti a fost neîncăpător. Peste 3000 de oameni au venit să-şi ia rămas …

One comment

  1. Cuvintele sunt mici ca insemnatate in a -mi arata respectul fata de un OM cu suflet.
    Scriu doar atat: Respectele mele, domnule! Esti un om de calitate!

Lasă un răspuns