Enescu Supermarket

Daruri de suflet pentru pensionari, de Paşte! AFLĂ CE LE-A PROMIS PRIMARUL GRIGORE GHEORGHE VÂRSTNICILOR!

 

 

Peste 200 de pensionari găeşteni au fost invitaţi la Centrul pentru Persoane Vârstnice de către primarul interimar Grigore Gheorghe, care a ţinut să le ofere un dar de suflet, cu ocazia sărbătorilor pascale. Edilul a subliniat că acţiunea nu este finanţată de Primărie şi că este realizată cu gândul la cei de lângă noi, la vârstnicii care merită o viaţă mai bună, dar şi mult mai mult respect din partea autorităţilor locale.

Grigore Gheorghe le-a promis pensionarilor găeşteni că le va fi întotdeauna aproape şi că uşa sa va fi deschisă pentru toţi cei care vor avea nevoie de sprijin.

Gestul primarului interimar i-a impresionat pe vârstnici, care l-au aplaudat la scenă deschisă.

Gazda evenimentului a fost şeful Centrului, Gabriel Slăvilă, care a rostit un discurs despre importanţa respectului, dar şi despre momentele încărcate de spiritualitate pe care le trăim în aceste zile.

Cronica de Gaesti

EMOŢII PENTRU ABSOLVENŢII DE LICEU : Încep probele scrise ale examenului de bacalaureat !

Luni, 26  iunie, încep probele scrise ale examenului național de Bacalaureat 2017  cu examenul la …

Lasă un răspuns