Enescu Supermarket

„Nu-mi lua ce nu-mi poți da!” – Ce se întâmplă când părinții își abandonează copiii?

Diogene Cinicul i-a „explicat” într-o zi lui Alexandru cel Mare că n-ar trebui să se așeze în dreptul soarelui, aplecându-se deasupra butoiului în care „locuia” filosoful, pentru că, astfel, îi ia ceva ce nu-i poate da. Lumina soarelui, viața, dar și posibilitatea de a alege și, în cazul copiilor, de a crește într-o normalitate a societății în care părinții lor aleg să-i arunce, fără să le ceară părerea, sunt toate lucruri pe care nimeni nu ar trebui să le ia… dacă nu le poate da.

 

Un fenomen explicabil din punct de vedere științific, dar inexplicabil din perspectiva laturii umane pe care mulți pretind că ar avea-o, face ca un număr mare de părinți să-și abandoneze, într-un fel sau altul, copiii. Conform statisticilor, bărbații sunt mai predispuși către abandon, apoi își construiesc o familie nouă, căreia îi oferă totul în exces, într-o încercare disperată, neconștientizată, de a-și anihila sentimentul de vinovăție.

 

Fie că tatăl se simte „trădat” de soția care pare a nu-i mai acorda suficientă atenție după nașterea copilului, fie că cineva îi spune că, de fapt, copilul nu e al lui, apoi ajunge să creadă varianta „trădării” și nici măcar nu încearcă să afle adevărul, fie că, brusc, nu-i mai place nevasta și, pe cale de consecință, nici copilul… fie că e prea tânăr și suferă un șoc, în fața unei realități dure și a unor responsabilități pe care nu era pregătit să și le asume atunci când, din infatuare sau dorința de „a fi în rândul lumii” a luat decizia de a procrea, un tată care-și abandonează copilul ar trebui să se mai gândească și la consecințele alegerilor lui. Mulți indivizi care au făcut deja aceste alegeri ar putea să se culce pe-o ureche, la ideea că le-au dat ceva copiilor, chiar dacă i-au abandonat… că le-au dat viață. Dar nu e suficient. Pentru că le-au luat apoi posibilitatea de a se dezvolta firesc și fără griji, într-o copilărie către care vor tânji toată viața.

 

Iată scrisoarea deschisă care ne-a fost trimisă la redacție de către una dintre mamele care-au asistat la chinurile copilului abandonat de tată. E, totuși, un caz în care măcar mama înțelege ce i se întâmplă copilului. Sunt multe cazuri în care copiii nu au acest privilegiu. Unii reușesc să înțeleagă ce ar trebui să aleagă în viață și trec peste momentele critice, ieșind învingători. Dar de cele mai multe ori, rezultatul este negativ. Puțini sunt copiii puternici, care își pot învinge soarta, dar niciodată nu vor scăpa de toate frustrările acumulate într-o copilărie marcată de abandon.

 

Poveste adevarată, pe care mi-e greu s-o spun și s-o fac cunoscută,neștiind dacă e bine (PENTRU FIUL MEU)

 

 

Scrisoare deschisă

 

Dragă tată,

 

n-am nicio vină că peste o lună împlinesc 28 de ani, iar tu o să uiți asta (a câta oară?! a 19-a?!)

 

draga tata

Acum 19 ani, copilăria mi-a rămas   în loc! Am căutat periuța de dinți și lucrurile tale prin casă, dar nu le-am mai găsit! Mi-ai spus frumos, descleștând cu fermitate degetele-mi înfipte în hainele tale, a implorare, să înțeleg că trebuie să pleci. Mi-ai adus, în schimb, un mănunchi de blăniță (un cățel) care ar fi trebuit să umple golul… habar n-am cine te-a învățat, dar știi? Collie n-a vrut nici să-mi spună povestea de seară, mângâindu-mă, nici să se prezinte la ședințele cu părinții, alături de alți tați, nici să mă-nvețe cum să mă descurc cu primele fire de păr crescute rebel, pe ici, pe colo. Drept urmare, furia și frustrarea mi-au stăpânit o vreme îndelungată simțurile, iar în momentele de liniște mi-am făurit o altă realitate, a mea, în care tu făceai exact ce îmi doream… Evident, de-acolo nu mi-ai spus că nu e firesc să fumezi la 9 ani sau să chiulești de la școală, că e bine să-ți alegi cu atenție prietenii, că după ce împlinești 14 ani poți ieși în oraș singur, nu e nevoie să fugi de-acasă… nu mi-ai spus toate astea, te-aș fi crezut!
singuratate 1

Am tras o mulțime de semnale de alarmă… am vrut să mă vezi, să-ți amintești când e ziua mea, să nu uiți că sunt copilul tău, să simt că ești tata. Am fugit de-acasă… n-ai reacționat! Am fost rebel, n-ai reacționat! Am exagerat în toate, e adevărat, în rău! N-ai reacționat… Am ajuns în spital, n-ai reacționat!Ți-am cerut ajutor, n-ai reacționat! 19 ani, în care ne-am văzut de vreo 3-4 ori și ai sunat de 10 ori?! Distanța n-ar fi prea mare… a cum nu era nici atunci când eram mic și așteptam, cu nasul lipit de geam, să vii, când depășeam în mers colegii de școală, alergând în brațele taților sau de-a dreapta bunicilor… Dar, nu, pe voi nu vă lăsa mama să mă vedeți! (hilar și patetic, aș spune).
singur

Nu sunt nici singurul, nici primul, nici ultimul copil părăsit de tată… Dar, ce vrei? Așa am știut eu să reacționez: viața ta nouă a început fără mine, am dispărut complet, n-am fost menționat nici măcar în treacăt; într-o bună zi, mi-ai spus că nu sunt copilul tău, în alta am aflat că, după mulți ani, noii tăi copii nu știau că exist și asta m-a durut cel mai mult… În condițiile în care știai că sunt depresiv și nu reușesc să funcționez normal. M-am gândit că în povestea pe care mi-o spuneai seara (despre o familie de iepurași, cu un iepuraș mic) nu mi-ai vorbit despre ce va face iepurașul dacă va fi părăsit

 

G.B.

 

 

 

Cronica de Gaesti

INCREDIBIL, DAR ADEVARAT! Un urs a umblat azi noapte pe străzile Găeştiului. Câinii lătrau…ursul mergea!

A fost panică azi noapte în Găeşti, după ce un urs s-a plimbat pe străzile …

Lasă un răspuns