Enescu Supermarket

Calvarul medicilor de la Gura Foii! AFLĂ MOTIVUL HALUCINANT PENTRU CARE PACIENŢII AR TREBUI SĂ SE TRATEZE ÎN BIROURILE PRIMARULUI ŞI VICEPRIMARULUI!

dispensarul primaria

Eşti din Gura Foii şi ai o problemă de sănătate, o măsea umflată sau o reţetă de ridicat? Ia cu asalt biroul primarului şi pe cel al viceprimarului, pentru că acolo trebuie să-şi desfăşoare activitatea medicul de familie şi stomatologul, în baza unui contract de închiriere care funcţionează foarte bine pe hârtie, aprobat în baza unei hotărâri de consiliu local care nu e de găsit. Situaţia descrisă este una fantasmagorică, confirmată cu aplomb de consilierii cu votul la purtător,  pentru că, de fapt şi de drept, cadrele medicale nu au decât să-şi facă meseria în plină stradă, după ce dispensarul lor se află în plin proces de renovare.

STOMATOLOGIE1 STOMATOLOGIE2

Iată, pe scurt, o situaţie incredibilă care se petrece în comuna vecină oraşului nostru, posibil provocată de o fractură de comunicare aberantă între primar şi cadrele medicale care deservesc comunitatea. În 2013, prin GAL-ul din localitate, au fost accesate fonduri pentru reabilitarea dispensarului.  Potrivit medicului Lucica Ghiceanu, această mare realizare a fost ţinută însă la secret, din nu se ştie ce motive, medicilor fiindu-le adus la cunoştinţă la sfârşitul lui 2014 că încep lucrările. Fiind puse în faţa faptului împlinit, doctora de familie şi stomatologul spun că au tremurat toată iarna, în frig, printre muncitori, cu pereţii plini de mucegai de jur – împrejur, deşi, teoretic şi în baza unui contract, ar fi trebuit să lucreze fix din birourile şefilor comunei.  „Noi am aflat la sfârşitul lunii noiembrie, anul trecut, că ni s-au pus la dispoziţie spaţii în primărie ca să funcţionăm. Noi, iniţial, nu am semnat acel contract de închiriere, pentru că ştiam că trebuie nişte autorizaţii sanitare, respectate nişte circuite. Dl primar ne-a reclamat la minister. Am fost chemate la DSP, cu toate documentele, şi a trebuit să semnăm pe acel spaţiu din primărie care nu ni s-a pus la dispoziţie niciodată. A fost doar pe hârtie. Noi am spus toate aceste lucruri şi la DSP, şi la Colegiul Medicilor, toţi paşii cu rezilierea contractului pe 30 august 2013, făcut un act adiţional în septembrie 2013 şi un contract de închiriere pe acest spaţiu din primărie făcut în aprilie 2014 şi de toate lucrurile acestea am aflat exact în 20 noiembrie 2014, când ni s-au dat contractele, să le semnăm. Nu a existat comunicare, nu ne-a spus nimeni. Eu nu pot să-mi iau concediu mai mult de 14 zile şi, ca să fac acest lucru, trebuie să-mi găsesc medic înlocuitor. Dar dacă mă înlocuieşte, unde funcţionează? Joi, săptămâna trecută, am avut control de la sanepid şi ni s-a spus – pe bună dreptate – că nu mai putem funcţiona. De două luni suntem fără căldură, s-au făcut decopertări pe exterior şi este mucegai de nu vă vine să credeţi. Nu ştim unde putem să ne desfăşurăm activitatea, spaţiul este pe hârtie. Avem foarte mulţi pacienţi care depind de noi. Suntem într-o situaţie fără ieşire”, ne-a declarat dr. Lucica Ghiceanu.

DR.GHICEANU LUCICA

Am aflat, de asemenea, că inspectorii DSP nu ar fi venit întâmplător în control, ci după ce oameni „de bine” ar fi dat jos câteva plăci de faianţă din cabinetul stomatologului, tocmai pentru a-i crea probleme.

Conflictul , în condiţiile descrise, pare departe de a fi rezolvat. Astfel că investiţia de la dispensar, necesară, de altfel, va fi egală fix cu zero dacă medicii nu au unde să lucreze la această oră. Menţionăm că am încercat să luăm legătura şi cu primarul comunei Gura Foii, Marian Iosif, pentru a descâlci iţele acestei situaţii fără cap şi fără coadă, însă ni s-a spus că este în concediu medical. Îl aşteptăm oricând cu un drept la replică.

Cronica de Gaesti

INCREDIBIL, DAR ADEVARAT! Un urs a umblat azi noapte pe străzile Găeştiului. Câinii lătrau…ursul mergea!

A fost panică azi noapte în Găeşti, după ce un urs s-a plimbat pe străzile …

Lasă un răspuns