Enescu Supermarket

Unde-i licheaua când ai nevoie de ea?

Evenimentele din ultima lună, la nivel național, dar și local, ne demonstrează încă o dată că specia aparte, numită „lichea” nu se dezminte. Dacă, la nivel național, politicienii „dați în gât” și luați cu mandat la DNA au fost renegați, în secunda doi, de primii care le lingeau pantofii pentru a fi băgați în seamă cu ceva finanțări, iată că și la nivel local se-ntâmplă fix la fel. Diferă contextul, dar specia rămâne în picioare. Specia lichelelor are valențe universale. Și reprezentanți de seamă, la nivel mondial!

lichea

Licheaua poate fi lichea simplă, care spală podelele pe dinaintea și pe dinapoia celor pe care-i servește cu scopul de a primi la schimb bunăvoință – un fel de femeie de serviciu universală, care are grijă de scamele de pe haina celui iubit cât e-n putere și care-l gâdilă cu limba lungă, prin zonele cele mai obscure. Dar și licheaua de nivel înalt are aceleași caracteristici, la care se adaugă ceva mai multă vizibilitate, eventual în spațiul public.

 

Atât linchelismul manifestat pe plan local, cât și cel universal necesită foarte multă creativitate, atunci când licheaua își susține sursa de finanțare. Dar atunci când sursa nu mai e „pe val”, licheaua va fi prima care dispare subit din peisaj, demonstrându-și, indubitabil, calitatea de lichea. Să ne uităm mai bine la situația actuală din politica românească, dar să ne uităm foarte bine și-n propria ogradă – fie ea la propriu sau la figurat. S-ar putea să avem câteva revelații subite. Iar celor care s-au lăsat înconjurați de lichele, le dorim să scape de ele.

Cronica de Gaesti

Ies peneliştii în stradă! UITE CE MAI FAC LIBERALII DÂMBOVIŢENI, PE LÂNGĂ PARTICIPAREA LA BALUL BOBOCILOR DIN RĂCARI!

Devenit din partid mic partid minuscul, PNL Dâmboviţa încearcă să iasă în evidenţă cu un …

One comment

  1. Ce nu are subiect si predicat poate fi interpretat ca ofensa.
    Daca se trezesc acum mai multe lichele si se considera ofensate?
    Te pot actiona in judecata!
    Zau, ca mi-ar parea rau!
    Dar cum ar fi?
    Sa vezi licheaua cu constiinta…

Lasă un răspuns