Răsturnare de situație în cazul elevei de la Liceul ”Iordache Golescu” Găești, care a rămas fără banii de navetă de pe card. Seara trecută, tânăra a găsit întreaga sumă care-i fusese furată şi 30 de lei…în plus. Banii erau într-o pungă, în curte. Deși prejudiciul a fost recuperat, Poliția își continuă ancheta. ”Știm cine este autorul săvârșirii infracțiunii, însă la acest moment se administrează probatoriul în vederea stabilirii întregii activități infracționale a acestuia”, ne-au declarat surse din cadrul Poliției. Cronica de Găești relata, săptămâna trecută, că eleva a rămas fără un leu pe cardul unde avea banii de navetă, după ce o colegă de-a ei îi văzuse codul PIN. Deşi fata a încercat să blocheze cardul imediat cum a văzut că-i lipseşte, nu a reuşit, întrucât nu avea actele de identitate la ea. Cea bănuită de furt fugise de la ore şi nu a mai venit nici a doua zi la şcoală. Probabil speriată de amploarea pe care a luat-o cazul, ea ar fi decis să returneze suma furată, în speranţa că va scăpa basma curată. Atât păgubita, cât şi presupusa hoaţă provin din familii cu probleme sociale.
in Evenimente, Noutăți
Comments