in ,

Călătorie în timp! UITE CUM ERA LICEUL ACUM 50 DE ANI! Lecţie de viaţă de la promoţia 1964!

După 50 de ani de la absolvirea Şcolii Medii Mixte Găeşti (actualul Colegiu Naţional „Vladimir Streinu”), 37 de colegi de atunci s-au reîntâlnit pentru a-şi aduce aminte de acea perioadă, cu emoţiile şi trăirile ei, cu bune şi rele. După ce au mers la fosta lor şcoală, au sărbătorit la Restaurantul Şipot. Au depănat amintiri şi au întors timpul cu o jumătate de veac în urmă, când toţi erau adolescenţi. În acea vreme, se absolveau 11 clase, cu profil de uman şi real. Generaţia 1964 a avut 72 de elevi, care au susţinut bacalaureatul la 7 materii, în aceeaşi zi, iar preşedintele comisiei a fost conferenţiar univ. Constantin Luca. Toţi şi-au reamintit uniforma purtată de la care nu lipsea matricola, şapca şi bentiţa. Anul şcolar era împărţit în 3 trimestre, iar corigenţii la trei materii rămâneau repetenţi. Profesorii pe care i-au avut erau absolvenţi de facultate cu titlul „Magna cum laude”. Aveau echipe de dansuri,  echipe sportive, cor şi intrau în competiţii cu liceele din alte oraşe. Limbile străine studiate erau franceza, rusa, germana, iar sistemul de notare era de la 1 la 10. Directori ai liceului erau Vasile Şova, Ion Postelnicu şi Ştefan Licescu. Absolvenţii promoţiei 1964 au reuşit cu toţii să fie admişi la facultate sau la şcolile postliceale, devenind oameni cu funcţii importante în societate, onorând în acest fel şcoala absolvită. Este admirabil că şi după trecerea acestei perioade lungi de timp legătura lor de prietenie nu s-a rupt, întâlnindu-se în fiecare an, în prima sâmbătă a lunii septembrie, să-şi amintească de vremurile frumoase şi ireversibile ale anilor lor de liceu.

revedere

Iată absolvenţii promoţiei 1964: Stan Alexandru Iulian, Plopeanu Maria, Anghel Elena, Ioniţă Maria, Popescu Floare, Oprea Gheorghiţa, Marcu Ioana, Dinu Silvia, Stoica Florica, Tănase Constantina, Crăciunescu Maria, Nicolae Niculina, Soare Zoia, Dinulescu Niculina, Sora Gheorghiţa, Răcăreanu Steliana, Oprea Elena, Osiac Silvia, Rădulescu Mihai, Năstase Marioara, Popa Constantin, Constantin Gheorghe, Ilie R. Stan, Staicu Dan, Arsene Mihai, Preoteasa Irinel, Pană Cornel, Matache Marin, Rădulescu Adrian, Oprea Gabriel, Marin Eugen, Radu Rodica, Oprescu Mariana, Săvulescu Ioana, Vintilă Ioana, Ghiţă Maria, Iordache Florica au răspuns prompt organizatorilor Revederii, respeciv Stan Alexandru Iulian, Plopeanu Maria, Crăciunescu Maria şi Nicolae Niculina.

1-revedere2 revedere

Comments

Lasă un răspuns