Enescu Supermarket

Atenție, cad corupți!

A-nceput de ieri să cadă câte-un cap. Acum a stat. Ochii ni s-au reîndreptat spre Apus. Și-avem corupți de anchetat… Dacă într-adevăr a-nceput epurarea sistemului, e posibil să avem mari surprize, foarte curând. Am putea să aflăm că unii oameni pe care-i vedeam ca pe dumnezeii atotputernici și atotștiutori erau, de fapt, mai nocivi și mai pătați decât mulți dintre cei pe care i-am hulit. Că mulți dintre ei și-au construit de-a lungul anilor doar o imagine foarte bună, bazată mereu pe ignoranța noastră și pe credulitatea tuturor.

cad corupti

Vedem în fiecare zi cum coada la DNA se marește, primind noi corupți, de la mafioți de rând până la miniștri și șefi din ministere. Întrebarea care se poate pune acum este următoarea: va fi timp suficient, până în decembrie, să se termine epurarea sau vom rămâne doar cu o campanie de primenire bine începută și întreruptă de contextul înlocuirii președintelui? Pentru că întreruperea acestei campanii va duce la refacerea sistemului, chiar dacă epurarea lui merge bine docamdată.

 

Un singur corupt rămas ar putea readuce boala cronică a sistemului înapoi și-l vom acredita noi să facă asta, pentru că dovedim în fiecare zi că înghițim, fără să clipim, tot ce ni se dă într-o campanie de PR, chiar și dacă e prost făcută. Orice persoană din România care apare des pe la televizor este considerată autoritate și acreditată să facă și să spună orice. În felul ăsta, ni se poate întâmpla absolut orice și nu ar trebui să ne mirăm dacă într-o bună zi va veni cineva să ne spună că viața noastră costă 50.000 de euro sau mai mult… Până una-alta, ar trebui să ne întrebăm de ce România este una dintre puținele țări din lume în care nu există filiala Asociației Internaționale pentru Apărarea celor Condamnați pe Nedrept. Să sperăm, totuși, că sistemul se va putea epura, până la ultimul corupt!

Cronica de Gaesti

AŢI VĂZUT-O? Salomeea din Crângurile, în vârstă de 14 ani, a fugit de acasă!

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița efectuează verificări în vederea depistării minorei VĂLEANU …

Lasă un răspuns