Președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta s-au certat astăzi, la Cotroceni, pe tema scăderii cu cinci puncte procentuale a Contribuției de Asigurări Sociale. Populația României e prea săracă pentru a mai avea timp să înțeleagă ce se ascunde în spatele susținerii acestei măsuri aparent populiste.
Înainte de alegeri, ne-am obișnuit să „duduie economia”, să crească pensiile sau, iată, mai nou, să se reducă CAS-ul. Toate măsurile de acest fel ne bucură nespus, de fiecare dată. Ne simțim băgați în seramă de către cei care le susțin, mai ales dacă reușesc să le aplice. Neavând gândire macroeconomică, ne este greu, totuși, să înțelegem de ce economia ajunge în colaps de fiecare dată, la opt-zece luni de la aplicarea măsurilor populiste. E foarte simplu: gaura din buget trebuie să fie acoperită cu ceva. Cu ce? La asta nu ne gândim niciodată, atunci când un politician important vrea să ne arate cât de mult iubește poporul, prin propunerile care par a fi în favoarea noastră.
Măsura reducerii CAS-ului ar trebui să ne bucure atât de mult, încât să întărim rândurile celor care o susțin. Dar am putea să ne aducem aminte că sistemul de pensii de stat se susține prin contribuțiile sociale. Oricum sistemul de pensii este aproape în colaps, pentru că în România sunt mai mulți pensionari și asistați social decât contribuabili la bugetul de asigurări sociale. Ar trebui să ne gândim și la faptul că nu contează neapărat numărul de angajați, respectiv gradul de ocupare, ci nivelul de salarizare din România, pentru că degeaba avem mulți angajați, dacă sunt plătiți cu salariul minim pe economie.
Hai să facem un exercițiu simplu de matematică. Ne-ar ajuta să înțelegem că dacă acum se suplimentează în fiecare lună bugetul de pensii de la bugetul de stat, reducerea CAS-ului va duce la nevoia unei suplimentări mult mai mari, pe care tot noi o vom suporta. Nu va veni nimeni de la Guvern să scoată bani din buzunar ca să acopere gaura din buget, ci vor crește taxele existente sau se vor impune taxe noi. Deci ne bucurăm degeaba, pentru că CAS-ul ar putea să scadă la angajatori, iar noi toți vom scoate bani din buzunar, ca să acoperim deficitul care urmează să fie creat prin această minunată măsură, doar în aparență populistă, menită, de fapt, să nenorocească populația pe termen mediu și lung. Problema cea mai gravă este că vom simți deficitul bugetar abia după câteva luni de la viitoarele alegeri prezidențiale din noiembrie, deci va fi târziu să tragem pe cineva la răspundere și să-i cerem socoteală.
Imaginea bunului samaritean care vine în ajutorul populației, prin reducerea contribuțiilor sociale, e greu de supus analizei logice, pentru că omul simplu nu are timp să înțeleagă lucrurile dincolo de jocul de imagine. Nu ne rămâne decât să așteptăm să se întâmple, apoi să ne plângem de milă, pentru că altceva oricum nu vom mai putea face. Oricum, majoritatea electoratului din România vrea doar să audă promisiuni și vorbe frumoase, iar cei care-și construiesc imaginea publică pornind de la această realitate vor avea câștig de cauză, chiar dacă vom suferi cu toții din cauza găurii din buget.
Poate că politicienii care susțin această măsură mizează pe tendința de scădere a numărului celor care primesc indemnizații și pensii. Adică așteaptă să murim. Pentru că sărăcia din România ar putea determina o creștere accentuată a mortalității, în perioada imediat următoare, urmând să fie puțini cei care vor supraviețui. Deci va fi nevoie de un buget mult mai mic pentru pensii și indemnizații. Doar așa ar avea logică inițiativa de reducere a CAS-ului în această perioadă. Poate știu ei ceva…
Diana Scarlat
Comments