Enescu Supermarket

Victimă a traficului de persoane poţi fi chiar TU!

Lansare campanie naţională de prevenire a traficului de persoane

COMUNICAT PRESĂ

658x0_trafic_femei_3

La data de 11 iunie 2014, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane a lansat Campania naţională de prevenire a traficului de persoane, intitulată „Victimă a traficului de persoane poţi fi chiar TU!, campanie  realizată în cadrul proiectuluiPrevenire. Identificare. Protecţie” şi derulată în Programul de Cooperare Elveţiano-Român.

     Această campanie se va derula în perioada iunie – septembrie şi va avea ca scop prevenirea traficului de persoane în vederea exploatării sexuale prin informarea continuă a populaţiei, în special a tinerei generaţii, asupra adoptării unei conduite preventive.

     Analizele realizate de ANITP pe populaţia de victime identificate în perioada calendaristică 2011- 2012 indică  faptul că, în cazul exploatării sexuale, vulnerabilitatea, în rândul tinerelor cu vârste cuprinse între 14 şi 25 ani, este crescută. Mai mult de jumătate dintre aceste victime sunt exploatate pe teritoriul ţării noastre. Recrutarea are loc odată cu prezentarea ofertei, legată, în special, de asigurarea condiţiilor de practicare a prostituţiei sau de oferirea unui loc de muncă. Recrutorul este de cele mai multe ori cunoscut al victimei.

Grupurile ţintă vor fi tinerii, cu vârste cuprinse între 14-25 ani şi publicul larg (profesori, părinţi), în general persoanele care interacţionează cu tinerii.

Lucrătorii centrului Regional Ploieşti din cadrul Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane vor organiza activităţi preventive în şcoli, licee, în centrele de plasament şi în taberele şcolare (de stat sau private) organizate pe perioada vacanţei şcolare din cele 3 judeţe de competenţă: Prahova, Buzău şi Dâmboviţa.

De asemenea, specialiştii centrului regional vor participa, cu sprijinul partenerilor (ex: Agenţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret, Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă) la diferite evenimente (ex: festivaluri de film, muzică şi teatru, Târguri de Job-uri) la care participă tineri. Cu aceste ocazii, personalul structurii noastre va intra în contact direct cu tinerii, în special fete, şi vor avea posibilitatea să transmită mesajul antitrafic al campaniei.

Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane este Coordonator Naţional al aplicării politicilor în domeniul luptei împotriva traficului de persoane având rolul de a desfăşura activităţi de prevenire şi monitorizare a acestui fenomen infracţional.

 

 

COORDONATOR CENTRUL REGIONAL

Comisar şef de poliţie

PANTAIA MARIA

Cronica de Gaesti

Florinel din Vişina nu mai este „preoteasă”! S-A RUPT LANŢUL DE IUBIRE!

A luat bătaie şi s-a despărţit de soţul lui, preotul de 79 de ani din …

Lasă un răspuns