Enescu Supermarket

DESTIN FABULOS! A sărit pe-un picior şi a făcut istorie în voleiul românesc! ŢIŢI OSTACHE, O SPORTIVĂ DE LEGENDĂ, FACE DEZVĂLUIRI ÎN EXCLUSIVITATE!

DSC03089titi ostache

Trăieşte modest, într-o căsuţă cu o curte plină de flori, din Găeşti, înconjurată de mii de amintiri şi de mii de poveşti fascinante. A fost una dintre  sportivele mari ale ţării, cu o valoare greu de egalat, cu calităţi care ar fi putut-o propulsa între numele cu un cuvânt încă greu de spus în sportul românesc. Cu toate acestea, a ales să vină acasă, lângă părinţi, să ducă o viaţă liniştită, departe de tumultul gloriei, departe de lumina reflectoarelor. Constanţa Ostache, Ţiţi, cum îi spun toţi apropiaţii, a deschis raftul cu amintiri, în exclusivitate pentru „Cronica de Găeşti”. Aflaţi de ce a refuzat şansa de a se înscrie la Facultatea de Medicină, cum l-a uimit pe Rică Răducanu şi, mai ales, pentru ce a lăsat în spate gloria!

De la un copil zburdalnic, la jucătoare în divizia A la volei!

Ţiţi a fost îndrăgostită de sport de când se ştie. Pasiunea i-a fost insuflată de fratele său, extraordinarul jucător de handbal Nicolae Ostache, zis Caragea sau Piticu’, care s-a afirmat până la cel mai înalt nivel al sportului cu mingea rotundă. Prietenii din copilărie îşi amintesc că fetiţa năbădăioasă, cu picioare lungi şi corp sculptat, făcea echipele de fotbal, pe maidan, punându-i pe toţi băieţii în încurcătură. Jocurile zvăpăiate o atrăgeau ca un magnet şi nu peste mult timp a fost remarcată de profesorii de educaţie fizică, care se luptau să o atragă spre disciplina lor. „Am început să joc volei şi baschet încă din clasa a V-a sub îndrumarea profesorilor Mihai Sorescu şi Marian Constantinescu. Când eram în clasa a X-a, echipa de volei a liceului, care deja avea un palmares impresionant, a fost transferată la Institutul Pedagogic Piteşti şi, timp de doi ani, toate meciurile le-am jucat sub culorile IEFS Piteşti. Făceam antrenamente în sala de sport a Liceului Găeşti, dar jocurile de „acasă” le ţineam la Piteşti”, îşi aminteşte Ţiţi. Competiţiile sportive ale găeştenilor erau momente de sărbătoare pentru tot oraşul, care venea să-şi susţină favoriţii. Era o adevărată nebunie pe terenurile din curtea liceului, unde galeriile şi „vedetele” făceau o atmosferă de basm.  În clasa a XI-a, Ţiţi Ostache era cotată drept una dintre cele mai bune jucătoare de volei din ţară şi a fost selectată în Lotul de Tineret al României de nenumărate ori, jucând împotriva Cehoslovaciei, Bulgariei, Ungariei, Iugoslaviei etc. Ţiţi îşi aminteşte cu plăcere de sute de antrenamente şi de cantonamente cu întâmplări hazlii, de sute de prieteni, de incredibila viaţă de sportivă pe care a trăit-o.

DSC03088DSC03085

L-a refuzat pe decanul de la Facultatea de Medicină!

În 1969, cum a terminat clasa a XII-a, au început să curgă ofertele de la antrenorii marilor echipe din ţară. „Îmi amnintesc că la noi acasă, la Găeşti, a venit decanul Facultăţii de Medicină din Craiova. Mi-a propus să merg să dau examen şi apoi să joc la Universitatea Craiova. Mă ştia din lotul naţional şi mi-a spus că aş fi o achiziţie foarte bună pentru ei. Am refuzat propunerea distinsului domn şi am mers la IEFS Bucureşti, unde am jucat doi ani. Am jucat apoi la Progresul Bucureşti, ulterior la Universitatea Bucureşti încă 6 ani după terminarea facultăţii. Toate echipele erau în Divizia A, cu rezultate excelente.” Vremurile despre care povesteşte Constanţa Ostache erau unele de glorie pentru sportul românesc. Copiiii cu talent erau ajutaţi de sistem şi promovaţi în facultăţile unde vroiau să meargă, cu scopul de a face performanţă sportivă. Aşa se explică şi rezultatele senzaţionale pe care românii le-au avut în competiţiile internaţionale, dar şi baza de selecţie, mult mai extinsă decât în zilele noastre.

Rică s-a strâmbat şi Ţiţi a câştigat!

Una dintre cele mai vii amintiri din viaţa de sportivă a Constanţei Ostache este meciul cu Rapidul. Şef de galerie al adversarelor era nimeni altul decât Rică Răducanu, portarul naţionalei de fotbal, dar şi al echipei Rapid. „Era foarte nostim. S-a strâmbat, a încercat să ne intimideze în fel şi chip şi avea nişte strigături folclorice care animau sala într-un mare fel, de câte ori serveam noi. Ştiu doar că ne-a îndârjit şi le-am bătut măr pe rapidiste. Asta se întâmpla pe când eram la Universitatea. La final, am făcut pace. Rică Răducanu, un remarcabil sportiv, ne-a recunoscut, cu fair-play, superioritatea în teren şi a venit să ne pupe şi să ne felicite. „Cum dracu’ sari tu aşa de bine pe un picior?”, m-a întrebat. De asemenea, îmi amintesc că nu am renunţat niciodată să joc, în ciuda piedicilor pe care unii au încercat să mi le pună, şi asta de când eram copil. Înaintea unui meci pentru un campionat naţional şcolar, până să plec sub culorile IEFS Piteşti, inspectorul şcolar general de la Dâmboviţa de la vremea aceea m-a luat deoparte şi mi-a cerut să mă prefac doar că joc şi să las adversarii de la un liceu din Târgovişte să câştige. M-a revoltat cererea şi  cum ajungea mingea la mine, era punct pentru noi”, ne-a mai spus, râzând, Ţiţi, care ne-a mărturisit că a fost şi încuiată în sala de sport, la Miercurea Ciuc, pentru a nu ieşi pe teren.

universitatea bucuresti

„Mi-a fost frică de apă toată viaţa mea”

Pe cât de mult a iubit Ţiţi sportul pe uscat, pe atât de mult l-a urât pe cel pe apă. „Am învăţat să înot, pentru că trebuia să iau probele la facultate, dar mi-a fost întotdeauna o teamă îngrozitoare de apă. Nu am fost niciodată la un pas să mă înec, nu am avut probleme, pur şi simplu mă apuca din senin teama. Eram în cantonament la Orşova, cu echipa naţională, şi au vrut organizatorii să vedem Dunărea la Cazane, dar şi să facem un antrenament într-o poieniţă, pe malul Dunării. Ni s-a pus la dispoziţie un vaporaş. Dintr-o dată, am intrat în panică. Timp de o jumătate de oră, n-a fost chip să fiu convinsă să urc pe vaporaş. Tot lotul, cu antrenori, maseur, bucătari, medici, era la bord, iar eu – pe uscat. Până la urmă, antrenorul s-a dus şi a cumpărat un colac, mi l-a pus pe mine şi mi-a zis: „Treci în vapor. Dacă ne răsturnăm, murim toţi şi tu scapi!”. Tremurând, m-am dus. Am făcut antrenamentul, am mâncat şi a început o furtună apocaliptică. Dacă am fi fost la bord, chiar ne-am fi scufundat. După mai bine de o oră, când s-a potolit furtuna, foarte mulţi m-au întrebat dacă am avut vreun presentiment. Probabil că am avut”.

„Nu pot fi condamnată că nu m-am oferit pentru sportul găeştean”

titi ostache acum

Am întrebat-o pe Ţiţi Ostache (Liţescu) dacă s-ar încumeta să antreneze elevi şi să facă performanţă cu ei, aşa cum şi ea a făcut, cu mulţi ani în urmă. „Am aflat că s-a înfiinţat şi la Găeşti un Club Sportiv. L-am sunat pe Dan Braşoveanu, care coordonează acest club, şi chiar m-am arătat interesată să formez şi să antrenez o echipă. Mi s-a spus că deocamdată au format doar echipe de fotbal, motivând – poate pe bună dreptate – că nu au spaţiu pentru această disciplină sportivă, care este voleiul. Ca atare, nu pot fi condamnată că nu m-am oferit pentru sportul găeştean.”

 În 1980, sportiva şi-a încheiat cariera. S-a întors acasă, lângă părinţi, cei mai mari susţinători ai ei. A prins un post de profesor de sport la Mogoşani, unde nu a avut nici condiţii şi nici sprijin să mai facă performanţă. I-au rămas amintirile, poveştile, articolele elogioase din presa vremii şi aprecierea tuturor celor care au cunoscut-o. Ţiţi a fost una dintre cele mai bune voleibaliste ale generaţiei sale, dar suficient de orgolioasă să lase trenuri să treacă pe lângă ea. Nu a vrut Medicină, nu a vrut postul oferit de Universitatea Bucureşti, nu a vrut să mai rămână în prim-plan. Pentru ea a contat mai mult familia şi confortul oferit de casa părintească. Sperăm că acest destin absolut fabulos nu se  va încheia într-o frumoasă grădină cu flori, iar această sportivă de legendă a Găeştiului va avea şansa, la rândul ei, să descopere şi să propulseze în lumea performanţei copiii – minune ai Găeştiului!

 ziar-3ziar-1.ziar2.-

Cronica de Gaesti

S-A SEMNAT CONTRACTUL, VOM AVEA MALL LA TÂRGOVIŞTE!

Consiliul Județean Dâmbovița a găzduit astăzi, 17 noiembrie 2017, evenimentul de semnare a contractului în …

5 comments

  1. Excepțional articol. Bravo! M-a impresionat…

  2. Da, frumoase vremuri! Tinerete, visuri, munca, placere.
    Astazi o vad adeseori pe strazile orasului. De o modestie rar intalnita. Trece aproape neobservata si doar cei care o cunosc stiu ca e o fosta glorie a sportului romanesc.
    Cred ca modestia ei o face frumoasa, pentru ca are ceva special in felul ei de a fi.
    Meritele sportive ale lui Titi sunt uitate.
    Este inca verde si ar fi putut sa fie un bun antrenor, dar la noi nu valorile sunt promovate.
    Nu stiu cate sali de volei mai are azi Gaestiul, dar e asa de simplu sa se faca una.

    Sa-l banuim pe Dan Brasoveanu de misoginism?
    Nu, dar hai sa-l intrebam, in calitate de coordonator al unui club sportiv local, ce sporturi pentru fete se practica in clubul pe care domnia sa il coordoneaza?
    Sporturile de echipa slefuiesc suflete si caractere; incheaga prietenii pe viata; disciplineaza. De ce sa nu avem cat mai multi tineri cu caractere frumoase?
    Titi e un astfel de caracter!

    ( Nu am vorbit niciodata cu ea, dar o stiu din vedere, iar eu am o calitate din a-mi da seama de om doar ce il vad.)

    Felicitari, doamna Ionescu, pentru profilul aceste doamne! Merita un astfel de articol.
    Avem oameni frumosi in oras. Merita sa ii cautati si sa le ascultati povestile pentru a ni le impartasi . Vom sti sa-i „ascultam”.

  3. Foarte tare ! O cunosc pe doamna, este de la mine din cartier, o salut când o întâlnesc… dar habar n-aveam de aceste performanţe.

  4. Impresionant ! O cunosc pe doamna, este de la mine din cartier, dar habar n-aveam de aceste performanţe.

Lasă un răspuns