Găeştiul rămâne, din anumite puncte de vedere, un tărâm al misterelor pentru mulţi dintre locuitorii săi. Puţini ştiu adevărata poveste a imobilului în care-şi desfăşoară activitatea Clubul Copiilor, chiar şi monografiile realizate în ultimii ani menţionând că domeniul i-ar fi aparţinut boierului Olănescu. De fapt, clădirea superbă din mijlocul copacilor seculari şi rari are o istorie fascinantă, cu parfum de legendă, care ne duce cu gândul la petreceri somptuoase, la oameni rafinaţi şi eleganţi, iubitori de frumos. Clubul Copiilor de azi a fost conacul de vânătoare al lui William Bolton, un magnat elveţian, membru în structura de conducere a celebrei fabrici Malaxa. În 1892, industriaşul şi-a ales târgul Găeştiului pentru a-şi crea proriul colţ de rai şi a ridicat din temelii clădirea, în stil brâncovenesc, cu 12 coloane care străjuiau o terasă deschisă, din care se puteau scruta împrejurimile împădurite. Nu se ştie cât de întinsă era proprietatea lui Bolton, dar în prezent mai sunt 4,5 ha de parc dendrologic care străjuiesc clădirea de jur-împrejur.
Conacul a primit drept blazon un cap de mistreţ ,,imortalizat” într-un frumos vitraliu aflat încă în stare foarte bună. Pasionat de floră, magnatul a adus la Găeşti arbori rari, care îşi poartă măreţia până astăzi: Ginko-biloba –arborele pacodelor , Carpinus etubus, Magnolia Kobus, Castaneea Sativa, Plopi negri etc.
Carpenii canadieni străjuiesc de-o parte şi de alta aleea prin care se face accesul către clădire. În anii 40, William Bolton a ferecat conacul şi a plecat. Ţara era măcinată de cel de-al Doilea Război Mondial, măreţia de altădată era acoperită de praf şi de moarte. Conacul său din inima parcului, bijuterie arhitecturală a acelor vremuri, a fost confiscat de comunişti, care s-au grăbit să-i dea diverse destinaţii, mutilându-l cu aşa-zise modernizări de prost gust. „În perioada anilor ’70, cladirea a fost dată în exploatare Casei de copii –Găeşti (Orfelinatului -Găeşti), care a amenajat în ea câteva dormitoare şi spălătoria. Din 1976, Administraţia Locală a hotărât ca în conacul cu pricina să se organizeze activităţile pionerilor găeşteni.Abia din 1994, când descendenta proprietarului a reintrat în posesia clădirii, lucrurile au devenit oarecum mai clare cu privire la soarta acesteia, întrucât proprietarii, prin intermediul Legaţiei Elveţiene, au donat-o administraţiei locale pentru a se organiza activităţi pentru copii. Din fericire, acest lucru a însemnat salvarea conacului de la alte numeroase „renovări” şi, de ce nu, de la o eventuală demolare.
In prezent, clădirea a revenit prin concesiune copiilor care participă la activităţile extraşcolare ale Clubului copiilor Găeşti, păstrându-se astfel destinaţia dorită de adevăraţii proprietari.
Renovările din ultimii ani au început încet, încet să redea aerul aristocrat al clădirii şi să repună în valoare puţinele lucruri autentice rămase (vitraliu, scluptura interioară din lemn cu elemente vânătoreşti, mozaic, ş.a.). De remarcat este modul în care aici coabitează în mod natural, deloc ostentativ, noul, cu patina istorică a timpurilor în care s-a creat această locaţie”, ne-a declarat Mara Muşat, directoarea Clubului Copiilor, care a subliniat că tot ceea ce a întreprins în această locaţie unică a fost în spiritul păstrării patrimoniului autentic care mai există încă în acest loc, ca semn de apreciere şi mulţumire pentru cei care au lăsat aşa un dar frumos pentru copii (şi nu numai).
Comments